Directorul general al Generali România, Adrian Marin, a fost desemnat, din nou, președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), pentru un mandat de 3 ani, între 2019-2022.
Adrian Marin a ocupat această funcție și între 2016-2019.
Astfel, președinția UNSAR va fi deținută de societatea GENERALI România, în timp ce funcția de Vicepreședinte a revenit NN Asigurări de Viață. Membri ai Consiliului Director sunt societățile OMNIASIG VIG, ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, UNIQA Asigurări, GRAWE și GARANTA.
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România este o organizație din care fac parte 20 de companii de asigurări reprezentând 80% din piața de profil.
În perioada 2016-2019, poziția de Președinte al UNSAR a fost deținută de GENERALI România, cea de Vicepreședinte – de NN Asigurări de Viață, iar Membri ai Consiliului Director au fost societățile ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări, ERGO Asigurări, OMNIASIG VIG, GRAWE și UNIQA Asigurări.