Acvatot mizează pe un avans de 25% al afacerilor din 2023

Acvatot mizează pe un avans de 25% al afacerilor din 2023

Călin Bichir, administrator și director general ACVATOT

Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 13 sep 2023

Compania Acvatot, parte a grupului francez Veolia, mizează pe o majorare cu 25% a cifrei de afaceri aferente acestui an, la peste 360 de milioane de lei.

Pronosticurile pentru anul viitor rămân însă rezervate în contextul noilor propuneri de măsuri fiscale pentru sectorul construcțiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

Care sunt principalele probleme de natură economică cu care s-a confruntat sectorul construcțiilor inginerești în ultima perioadă?

Incertitudinile economice cu care ne-am confruntat în ultimii ani au creat un mediu volatil pentru sectorul construcțiilor inginerești din România, care a necesitat o abordare atentă a politicii fiscale, a strategiilor de dezvoltare și, nu în ultimul rând, a reglementărilor, pentru a ne asigura o creștere durabilă și eficientă în viitor.

Sectorul construcțiilor se confruntă și la această oră cu efectele scumpirilor la materii prime, materiale și energie, majorarea inflației și creșterea costurilor de finanțare, care puteau reprezenta obstacole în calea dezvoltării sectorului în viitorul apropiat, însă a reușit să se redreseze și acum, sectorul construcțiilor inginerești susține practic piața, cu un avans de peste 33% față de celelalte sectoare ale economiei.

În ciuda trendului ascendent pe care-l parcurgem în sectorul construcțiilor inginerești, o eliminare a anumitor facilități fiscale va avea efecte negative semnificative asupra întregii industrii și va accentua cu mult dificultățile pe care le avem deja. Costurile operaționale vor crește și vor determina astfel reducerea investițiilor în construcții, întârzieri în decontarea lucrărilor executate, deja aflate în întârziere, și implicit, o scădere a creșterii economice în tot sectorul. Totodată, forța de muncă, care este și așa insuficientă la ora actuală, va migra din nou în străinătate.

Ce impact a avut criza materialelor de construcții asupra afacerii Acvatot și asupra domeniului în care activați?

Am resimțit creșterea semnificativă a costurilor materialelor de construcții, printr-o presiune crescută asupra bugetelor. Practic, am fost nevoiți să facem față unor costuri mai mari fără a putea transfera aceste creșteri și, prin urmare, am fost obligați să identificăm noi modalități de eficientizare a proceselor și de gestionare a resurselor, pentru a menține o anumită marjă de profit.

Apoi, criza materialelor de construcții a dus la întârzieri în ceea ce privește achiziția și livrarea materialelor necesare pentru proiectele de care ne ocupăm. Din nou, și pe acest palier, a trebuit să ne adaptăm și să ajustăm calendarul proiectelor, dar și să comunicăm eficient cu clienții și partenerii noștri, pentru a menține transparența și a minimiza impactul asupra termenelor limită, ceea ce am și făcut, reușind să finalizăm cu succes toate lucrările.

Per total, criza materialelor de construcții ne-a pus în fața unor provocări neașteptate, dar, în egală măsură, ne-a determinat să fim mai agili și mai creativi în abordarea lucrărilor.

Vedeți vreo variantă, în viitorul apropiat, de reducere a dependenței de importuri pe zona materialelor de construcții, în contextul în care acum 70% din stocurile de materiale provin din afara țării?

Prin adoptarea unui set de politici și măsuri integrate, prin investiții în inovație, tehnologie și dezvoltarea resurselor interne, există șanse reale ca, în viitor, să fie redusă dependența de importuri pe zona materialelor de construcții, însă trebuie să fim realiști și să admitem că un asemenea deziderat necesită un acord politic și o strategie pe termen lung din partea tuturor părților interesate.

Un prim pas major care poate fi și este, de altfel, realizat de către unele companii este promovarea reciclării și a economiei circulare în industria construcțiilor, aspect care reduce, în primul rând, dependența de materii prime noi. Practic, prin reutilizarea materialelor existente și promovarea practicilor de reciclare, putem reduce necesitatea de a importa materiale noi.

De asemenea, autoritățile ar putea încuraja dezvoltarea producției interne a materialelor de construcții prin politici și facilități fiscale pentru companiile din domeniu, deoarece investițiile în fabrici și tehnologii moderne ar putea spori capacitatea de producție și calitatea produselor interne. Procesul este însă unul de durată și necesită implicarea și acordul tuturor factorilor decizionali.

Ați traversat un proces de extindere a bazei de producție din Bragadiru. Ce alte planuri de investiții aveți la nivelul companiei? Care sunt planurile de dezvoltare pe termen mediu și lung ale companiei?

Una dintre prioritățile noastre pe termen mediu și lung vizează o analiză atentă a oportunităților emergente în domeniile conexe activităților noastre principale și, de aceea, ne asigurăm că suntem deschiși la explorarea de noi posibilități și la identificarea de moduri inovatoare de a satisface nevoile clienților noștri. Având aceste planuri ca perspectivă de business, suntem implicați, de exemplu, într-o lucrare privind eficientizarea energetică și confortul sporit pentru un cămin rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, prin utilizarea pompelor de căldură și a apei termale, atât pentru încălzirea, cât și pentru răcirea spațiilor interioare.

În ceea ce privește investițiile, deocamdată așteptăm noile modificări fiscale pentru a putea face o analiză a impactului pe care îl vor avea asupra companiei.

Cum au evoluat afacerile Acvatot în 2022 și ce așteptări aveți pentru acest an?

Anul 2022 a însemnat un progres semnificativ pentru compania noastră, odată cu consolidarea poziției în sectorul construcțiilor inginerești.

La ora actuală, avem multiple contracte multianuale în desfășurare, care vizează reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în zonele Pantelimon și Brănești, precum și în localitățile Petrachioaia, Cernica și Glina.

De asemenea, suntem implicați în implementarea acordurilor-cadru pe o perioadă de 4 ani, care au ca obiect modernizarea și repararea infrastructurii urbane din Sectorul 1, întreținerea și menținerea în bună stare a străzilor, aleilor și parcărilor din Sectorul 2, proiectarea și execuția rețelei de apă și canalizare în Sectorul 6. Simultan, executăm lucrări de sistematizare și optimizare a sistemului de distribuție și înființare de noi sisteme de gaze naturale, abordând și lucrările de terasamente necesare pentru remedierea defectelor și anomaliilor la elementele sistemelor de distribuție a gazelor pentru unul dintre principalii furnizori de gaze naturale.

Executăm însă și lucrări noi, cum ar fi înființarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă în orașul Fundulea și comuna Ileana și, implicit, extinderea rețelelor de canalizare în orașul Fundulea.  Alte contracte importante sunt, de exemplu, proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în satele Mărăcineni, Căpățânești și Potoceni din comuna Mărăcineni, județul Buzău, înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale în comuna Vulturu, județul Vrancea sau extinderea  sistemului de distribuție a gazelor naturale în Târgu Secuiesc. De asemenea, suntem implicați în reabilitarea sistemului de termoficare din Municipiul București și în acordul-cadru pentru lucrările de semnalizare rutieră orizontală și verticală pe străzile administrate de A.D.P. Sector 1 și altele.

Prin implementarea unei strategii bine definite, am reușit să dezvoltăm parteneriate solide, ceea ce ne-a permis să extindem portofoliul de proiecte și să ne diversificăm serviciile oferite. Astfel, am înregistrat o cifră de afaceri de peste 288 de milioane de lei, în creștere față de anul precedent. Până la jumătatea acestui an, am înregistrat o cifră de afaceri de peste 165 de milioane de lei, iar pentru finalul anului, estimăm o creștere de peste 360 milioane de lei. 

Se vorbește de mai mulți ani despre o criză a forței de muncă în construcții. Acum lucrează pe șantierele românești peste 400.000 de muncitori. Cu cât vă așteptați să crească nevoia de muncitori din perspectiva startului lucrărilor finanțate prin PNRR?

Cu peste 400.000 de muncitori implicați, în prezent, în proiectele de construcții din România, observăm că această nevoie pentru forța de muncă este deja stringentă.

Odată cu implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, putem anticipa o creștere semnificativă a nevoii de muncitori în construcții. Investițiile ample planificate în infrastructură, energie regenerabilă, eficiență energetică și dezvoltarea durabilă a orașelor vor conduce la desfășurarea unui număr mare de proiecte complexe și extinse în întreaga țară. Aceste proiecte vor necesita resurse umane specializate în diferite domenii, de la ingineri și arhitecți, până la muncitori calificați în diverse meserii din construcții.

viewscnt
Afla mai multe despre
acvatot
afaceri
veolia