Top 10 previziuni economice pentru 2019

Top 10 previziuni economice pentru 2019

Foto: Marco Verch/Flickr

scris 1 ian 2019

Marile economii au început anul 2018 cu creșteri puternice și sincronizate, însă avansul a încetinit ulterior, în special în Marea Britanie, Japonia și China, iar economiile au intrat pe traiectorii divergente. În SUA, economia a continuat să accelereze, grație stimulilor fiscali.

Ce se va întâmpla în 2019

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterea economiei mondiale se va tempera la 3% în 2019 de la un avans de 3,2% preconizat în 2018, iar tendința se va menține și în anii următori, potrivit estimărilor firmei de analiză și cercetare de piață IHS Markit. Proiecțiile sunt considerabil mai pesimiste decât cele prezentate recent de Fondul Monetar Internațional (FMI), care estimează o creștere de 3,7% în 2019.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Analiștii Markit consideră că escaladarea tensiunilor comerciale va fi principalul factor de risc la adresa economiei globale în 2019. În același timp, presiunea la vânzare din piețele de capital, scăderea cotațiilor petrolului și restrângerea stimulilor de către băncile centrale semnalează o înăsprire a condițiilor financiare și, combinate cu incertitudinile geopolitice, cresc probabilitatea intrării într-o nouă perioadă de recesiune în următorii ani.

Economiștii șefi ai celor mai mari bănci avertizează statul că după noile taxe vor fi cumpărate mai puține titluri de stat și va putea ajunge să se împrumute cu costuri de peste 6% pe scadențe medii-lungi, cu riscul necesității unui acord de finanțare int CITEȘTE ȘI Economiștii șefi ai celor mai mari bănci avertizează statul că după noile taxe vor fi cumpărate mai puține titluri de stat și va putea ajunge să se împrumute cu costuri de peste 6% pe scadențe medii-lungi, cu riscul necesității unui acord de finanțare int

1. Economia SUA va continua să crească într-un ritm superior

În 2018, economia SUA a crescut cu 2,9%, semnificativ peste trendul de creștere la nivel global, evoluție sprijinită, în principal, de stimulii fiscali – tăieri de taxe și majorarea cheltuielilor publice - introduși la începutul anului. Efectul stimulilor se va simți și în 2019, însă acesta se va reduce gradual în a doua parte a anului. Creșterea economiei americane va încetini la 2,6% în 2019, dar va rămâne peste trend, potrivit analiștilor Markit.

2. Europa se menține pe un trend descrescător

Factori economici și politici adverși, printre care înăsprirea condițiilor de creditare, tensiunile comerciale, aprecierea euro și Brexitul, vor avea un impact negativ asupra creșterii economiei din zona euro, care va frâna la 1,5% în 2019, de la un avans estimat la 1,9% în 2018. Evoluțiile politice și sociale din Franța, Italia și Germania vor afecta, la rândul lor, creșterea economiei europene.

3. Revenire timidă a economiei Japoniei

Economia Japoniei este estimată să crească cu 0,8% în 2018, un ritm de creștere apropiat, de 0,9%, fiind preconizat și pentru 2019. Deși politicile monetare se mențin favorabile, expansiunea economică continuă să fie afectată de doi factori importanți: încetinirea economiei chineze și restrângerea comerțului internațional, pe fondul războiului tarifar SUA-China. Pe de altă parte, creșterea cheltuielilor din construcții înainte de Olimpiada din 2020 va sprijini evoluția economiei nipone, însă efectul se va disipa spre finalul anului.

4. Economia Chinei continuă să decelereze

Creșterea economiei chineze va încetini la 6,3% în 2019, de la 6,5% în 2018 și 6,8% în anul anterior. Guvernul de la Beijing este așteptat să introducă măsuri monetare și fiscale pentru a contracara un eventual declin prea rapid al activității economice, pe fondul disputelor comerciale cu SUA și al volatilității ridicate din piețele financiare.

5. Creșterea frânează și în piețele emergente

În 2018, expansiunea economică în statele emergente a încetinit la 4,8%, iar tendința se va menține, analiștii Markit estimând o creștere de 4,6% în 2019. Printre cei mai importanți factori care vor afecta creșterea se numără încetinirea economiei globale și a activității comerciale, înăsprirea condițiilor financiare, volatilitatea prețurilor materiilor prime, precum și incertitudinile politice în state ca Brazilia și Mexic, care ar putea limita intrările de capital. Câteva state emergente, în special economii dinamice din Asia, cu un nivel scăzut al datoriei publice, vor consemna creșteri mai accentuate.

Statele emergente vor avea nevoie de mai mult timp pentru a depăși țările dezvoltate, decât se estima inițial CITEȘTE ȘI Statele emergente vor avea nevoie de mai mult timp pentru a depăși țările dezvoltate, decât se estima inițial

6. Piața materiilor prime rămâne volatilă, dar cererea puternică ar putea influența pozitiv prețurile

Încetinirea economiei mondiale, condițiile de creditare tot mai stricte și dolarul puternic vor afecta piața materiilor prime în 2019. Cererea pentru materii prime pare însă suficient de puternică pentru a antrena creșterea prețurilor, chiar și în contextul unei volatilități ridicate.

7. Inflația nu va accelera semnificativ

Rata anuală a inflației globale a accelerat de la 2% în 2015 la 3% în 2018, în principal pe fondul tranziției economiilor devoltate de la condiții de deflație, sau cvasi-deflație, la rate ale inflației mai apropiate de țintele băncilor centrale. Pe termen scurt, Markit estimează că inflația globală se va menține în jurul valorii actuale.

8. Băncile centrale își păstrează pozițiile divergente

Rezerva Federală (Fed) a SUA este așteptată să majoreze dobânzile în două etape în 2019. În funcție de forma pe care o va lua Brexitul, Banca Angliei ar putea, la rândul său, să majoreze rata dobânzii, decizii de politică monetară similare fiind preconizate și în cazul băncilor centrale din Canada, Brazilia și Rusia.

În contrast, Banca Centrală Europeană (BCE) va păstra dobânda-cheie la zero cel puțin până în 2020, în timp ce Banca Japoniei nu va renunța la dobânzile negative mai devreme de 2021, potrivit estimărilor Markit.

Banca centrală a Chinei este preocupată de creșterea economiei și va continua să ofere stimuli monetari modești.

9. Dolarul rămâne puternic în fața principalilor rivali

Dolarul american se va menține la nivelurile actuale în cea mai mare parte a anului 2019, în timp ce euro și lira sterlină ar putea fi afectate considerabil de creșterea incertitudinilor politice în Europa. Analiștii estimează că un euro va cumpăra 1,10 dolari în decembrie 2019, față de 1,14 dolari la finele lui 2018. Perechea yuan-dolar va rămâne ușor sub pragul psihologic de 7 yuani, ca rezultat al politicilor băncii centrale.

10. Cresc riscurile de apariție a unor șocuri globale

Greșelile de politică monetară și fiscală și tensiunile comerciale sunt principalele amenințări la adresa economiei globale în 2019. Factorii de risc includ creșterea datoriei și a deficitului bugetar în SUA, nivelurile ridicate ale datoriilor în Europa și Japonia, dar și potențiale decizii eronate ale unor bănci centrale majore.

Totodată, disputele comerciale între marile puteri ale lumii, care au avut un efect limitat până acum, ar putea să escaladeze rapid și să scape de sub control, avertizează analiștii Markit.

viewscnt
Afla mai multe despre
economia globala
previziuni
crestere
estimari
ihs markit
economii