Noul șef al diplomației americane, Marco Rubio, a sosit sâmbătă în Panama, unde intenționează să apere interesele Statelor Unite, începând cu pretențiile lui Donald Trump privind Canalul Panama, informează AFP.
Imigrația, o prioritate absolută pentru Casa Albă, va fi în centrul turneului început de secretarul de stat american, care, după Panama, se va deplasa în El Salvador, Guatemala, Costa Rica și Republica Dominicană, informează News.ro.
Vizita sa a început, de asemenea, în aceeași zi în care președintele american a impus taxe vamale Mexicului, Canadei și Chinei, atrăgând un răspuns dur din partea Ciudad de Mexico, pe care l-a acuzat de legături cu traficul de droguri.
CITEȘTE ȘI UE: Temu, Shein și Amazon vor deveni importatori în scopuri vamale și vor răspunde pentru bunurile comercializateÎnsă principala problemă a primei sale etape este agitația provocată încă din ziua învestirii sale, la 20 ianuarie, de Donald Trump, care a declarat că dorește să „recupereze” controlul Canalului Panama, o răscruce maritimă strategică pentru comerțul mondial.
Această cale navigabilă între Atlantic și Pacific, construită de Statele Unite și inaugurată în 1914, a fost transferată Panama în 1999.
El a revenit din nou la subiect vineri. "Ei s-au oferit deja să facă o mulțime de lucruri, dar noi credem că este oportun să îl luăm înapoi", a declarat el reporterilor.
CITEȘTE ȘI Beethoven și Marie Curie vs păsări și râuri. Ce va apărea pe noile bancnote euroTrump, care se plânge de concurență neloială cu privire la tranzitul navelor americane, a subliniat că Panama îndepărtează semnele în chineză pentru a ascunde faptul că a „încălcat total acordul” privind canalul.
Subiecte „comune”
În timpul vizitei sale, Marco Rubio se va deplasa de-a lungul axei strategice și va fi primit duminică de președintele José Raul Mulino, a declarat un înalt oficial american.
Autoritățile panameze au avertizat deja: nu este nimic de negociat.
"În ceea ce privește canalul, este imposibil, nu pot negocia, cu atât mai puțin să deschid un proces de negociere cu privire la canal, este sigilat, canalul aparține Panama", a declarat joi José Raul Mulino.
Cu toate acestea, el a spus că există probleme "comune", cum ar fi criza migrației, lupta împotriva traficului de droguri, crima organizată și spălarea banilor, care ar putea fi abordate cu SUA.
CITEȘTE ȘI Mark Rubio: A fost „necinstit” să se sugereze că Ucraina ar putea învinge Rusia. Este un conflict prelungit care trebuie să se încheie"Cred că președintele a fost foarte clar cu privire la dorința sa de a administra din nou canalul. Evident, panamezii nu sunt foarte favorabili cu această idee", a declarat Marco Rubio joi la radio SiriusXM, referindu-se la o "amenințare directă" la adresa SUA din partea Chinei.
"Dacă, într-un conflict, guvernul chinez le va spune să închidă Canalul Panama, vor fi obligați să o facă. Este o amenințare directă", a insistat el.
Rămâne de văzut cum va pune Marco Rubio în aplicare promisiunea lui Donald Trump.
Alegerea Americii Centrale pentru prima sa călătorie nu este o coincidență pentru fiul imigranților cubanezi.
"Fie că este vorba de migrație, securitate sau comerț, nicio altă regiune a lumii nu are un impact atât de mare asupra vieții de zi cu zi a americanilor precum continentul american", a declarat vineri reporterilor Mauricio Claver-Carone, responsabil pentru America Latină la Departamentul de Stat.
CITEȘTE ȘI După Canada, Mexic și Cina, urmeză și Europa. Trump: „UE ne-a tratat atât de groaznic”Donald Trump denunță în mod regulat o "invazie" de migranți din aceste țări în special.
Maureen Meyer de la Washington Office on Latin America, o organizație americană care promovează drepturile omului în regiune, subliniază că "fiecare dintre aceste țări are un interes personal în a avea o relație bună cu administrația Trump".