Magnatul Beny Steinmetz, condamnat în România în dosarul Ferma Băneasa, a fost eliberat din arest în Cipru

Magnatul Beny Steinmetz, condamnat în România în dosarul Ferma Băneasa, a fost eliberat din arest în Cipru
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2023

Magnatul israelian al mineritului Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani închisoare în România, a fost eliberat condiționat după ce a fost reținut în Cipru și urmează să se prezinte din nou în fața instanței la 14 septembrie, a declarat un oficial al poliției cipriote, citat de Reuters. Potrivit purtătorului său de cuvânt, el va încerca să obțină anularea mandatului european de arestare emis de România, invocând demersuri similare precedente soldate cu succes în alte țări, ca urmare a unor presupuse vicii prezente în procesul din România.

Purtătorul său de cuvânt a declarat că Steinmetz a fost eliberat pe cauțiune, cu efect imediat, până când se vor asigura că anularea mandatului european de arestare este valabilă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
INTERVIU cu Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, și Gemma Webb, CEO RetuRO, despre provocările și finanțarea celui mai important proiect local de economie circulară – Sistemul Garanție-Returnare a ambalajelor CITEȘTE ȘI INTERVIU cu Mihaela Bîtu, CEO ING Bank, și Gemma Webb, CEO RetuRO, despre provocările și finanțarea celui mai important proiect local de economie circulară – Sistemul Garanție-Returnare a ambalajelor

Beny Steinmetz a fost reținut în Cipru săptămâna trecută în baza unui mandat de arestare emis de România. El fusese deja arestat și în alte țări europene, în baza aceluiași mandat, dar în cele din urmă a fost eliberat.

Mandatul european de arestare a fost emis la data de 12 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Brașov. Omul de afaceri a fost condamnat la cinci ani închisoare în România, în decembrie 2020, în dosarul Ferma Băneasa. Acest caz, care datează de mai mulți ani, se referă la implicarea sa într-un grup infracțional care ar fi încercat să obțină în mod ilegal drepturi asupra unor terenuri în România.

Steinmetz fusese reținut săptămâna trecută în Cipru, când a sosit pe aeroportul din Larnaca, pe baza mandatului european de arestare emis de autoritățile române, care a fost deja anulat, însă, în alte țări europene.

Beny Steinmetz "salută decizia (de a fi eliberat din custodie în Cipru - n.r.), deoarece rămâne încrezător că justiția din Cipru va realiza că mandatul european de arestare nu ar fi trebuit să fie pus în executare, din cauza viciilor semnificative prezente în procesul juridic urmat în România", a declarat purtătorul său de cuvânt. "Acest lucru este, de asemenea, în conformitate cu concluzia la care Grecia, Italia și Interpol au ajuns în trecut", a adăugat acesta.

Beny Steinmetz este implicat, de asemenea, într-o bătălie juridică separată în Elveția, unde a fost găsit vinovat de corupție într-un caz referitor la permisele de explorare a zăcămintelor de minereu de fier din Guineea.

viewscnt
Afla mai multe despre
beny steinmetz
cipru
arest