Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat marți că va restricționa practica țărilor străine de a trimite imami și profesori în Franța, pentru a combate ceea ce a numit un risc al ”separatismului”, relatează Reuters.
Macron a evitat până în prezent problemele legate de comunitatea musulmană din Franța, care este cea mai mare din Europa, concentrându-se în schimb pe reforme economice, scrie News.ro.
Într-o intervenție mult așteptată la mai puțin de o lună de alegerile locale, Macron a anunțat că va opri treptat sistemul prin care Algeria, Maroc și Turcia trimit imami în Franța pentru a predica în moschei.
CITEȘTE ȘI Explicația ministrului Muncii pentru vouchere în loc de alocații pentru copii: Se joacă la păcănele! Ce urmează”Această oprire a sistemului islamic consular este extrem de importantă pentru a reduce influența străină și a ne asigura că toată lumea respectă legile republicii”, a declarat Macron într-o conferință de presă susținută în orașul Mulhouse din estul Franței.
Macron a spus că 300 de imami au fost trimiși anual în Franța de aceste țări și că cei care au venit în 2020 vor fi ultimii care vor sosi într-un astfel de număr.
Președintele a afirmat că guvernul a cerut organizației care reprezintă islamul în Franța să găsească soluții pentru a pregăti imami pe teritoriul Franței, pentru a se asigura că pot vorbi franceza și nu răspândesc idei islamiste.
Macron, care este atacat în mod constant de lidera de extremă-dreapta Marine Le Pen în problema modului de integrare a musulmanilor francezi, a mai spus că va opri practica prin care studenții francezi sunt învățați de către profesori plătiți de guverne străine.
Franța are acorduri cu nouă țări, între care Algeria, Maroc, Tunisia și Turcia, prin care guvernele lor pot trimite profesori pentru a preda în școli franceze în limbi ale unor țări din care provin studenții.
Macron a arătat că a ajuns la un acord pentru a opri această practică cu toate țările, cu excepția Turciei.
”Nu voi permite niciunei țări, indiferent care, să răspândească separatismul. Nu poți avea o lege turcească pe teritoriu francez. Acest lucru nu poate avea loc”, a subliniat Macron.
În ultimii ani, în Franța au avut loc atacuri majore efectuate de militanți islamiști. Atacuri coordonate cu bombe și arme, care au avut loc în noiembrie 2015 la teatrul Bataclan și la alte obiective din Paris, au ucis 130 de persoane, fiind cele mai sângeroase atacuri produse în Franța după Al Doilea Război Mondial.