Numărul celor care s-au mutat din Suedia urmează să îl depășească anul acesta pe cel al imigranților, conform datelor preliminare ale institutului național de statistică anunțate de guvernul de la Stockholm, informează AFP.
Agenția consemnează că evoluția ar fi o premieră după mai mult de 50 de ani, arată Agerpres.
Ministrul Migrației, Maria Malmer Stenergard, a afirmat că tendința din primele cinci luni ale anului curent, când emigrația a depășit imigrația, urmează probabil să continue. În același timp, numărul de cereri de azil în Suedia continuă să scadă, după ce a atins cel mai redus nivel din 1997.
„Eforturile guvernului dau roade (…) Această tendință de imigrație sustenabilă este vitală dacă dorim să susținem integrarea și să reducem excluderea”, a arătat Stenergard.
Ea a detaliat că emigrația din unele țări, cum ar fi Irakul, Somalia și Siria, este în creștere. Acestea se numără, alături de fosta Iugosliavie, Afganistan sau Iran, printre cele de unde Suedia a primit mulți imigranți începând din deceniul 1990.
Premierul Ulf Kristerson, liderul conservatorilor din Suedia, a ajuns la putere în octombrie 2022 după ce a format o majoritate cu ajutorul naționaliștilor din partidul Democrații Suedezi și s-a angajat să reducă puternic imigrația.