România atrage un nou jucător: Unul dintre cei mai mari retaileri din Turcia, condus de un fost președinte al Federației de Fotbal, își pregătește apariția pe piața locală

România atrage un nou jucător: Unul dintre cei mai mari retaileri din Turcia, condus de un fost președinte al Federației de Fotbal, își pregătește apariția pe piața locală
scris 12 mar 2018

Producătorul turc de îmbrăcăminte pentru bărbați Kiğılı, unul dintre cei mai mari retaileri din Turcia, cu o rețea de 225 magazine locale și încă 26 de unități în alte 13 țări, intrat recent și pe piața Chinei și a Arabiei Saudite, se pregătește să vină în perioada imediată în România și Bulgaria. Strategia de extindere face parte dintr-un plan care prevede deschiderea a 100 de magazine în întreaga lume în următorii 5 ani.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania este condusă de Abdullah Kiğılı (75 de ani), fost președinte al Federației Turce de Fotbal.

Urmărește-ne și pe Google News
Tranzacție: Fabrica din Brașov a germanilor de la REGE Automotive a fost cumpărată de americani CITEȘTE ȘI Tranzacție: Fabrica din Brașov a germanilor de la REGE Automotive a fost cumpărată de americani

La acest moment, retailerul are magazine în Austria, Franța, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kosovo, Uzbekistan, Macedonia, Rusia, Libia, Turkmenistan, Arabia Saudită și China.

România atrage un nou jucător: Unul dintre cei mai mari retaileri din Turcia, condus de un fost președinte al Federației de Fotbal, își pregătește apariția pe piața locală

Kiğılı are o capacitate anuală de producție de 6,5 milioane unități și livrează peste 150.000 de produse pe săptămână, ținta fiind de a deveni unul dintre primele 10 branduri globale în domeniu.

Pe piață din 1938, compania are astăzi circa 1.800 de angajați.

Tranzacție: Teracomm România va fi vândut companiei norvegiene LINK Mobility Group, furnizor de top în industria comunicațiilor mobile CITEȘTE ȘI Tranzacție: Teracomm România va fi vândut companiei norvegiene LINK Mobility Group, furnizor de top în industria comunicațiilor mobile

În România, grupul va încerca să concureze cu conaționalii de la LC Waikiki, retailerul intrat în România în 2009 și ajuns astăzi la o rețea locală de 22 de magazine în București și alte orașe din țară.

Recent, Profit.ro a anunțat că și grupul turc Br Magazacilik Ticaret, care include magazinele Beymen și Altınyıldız Classics, retailerul Ran Group, care deține propriul brand de încălțăminte "Ranello", dar și o rețea de cafenele și restaurante, a intrat în România și vrea să ajungă într-un interval de 3 ani la o rețea de 15 magazine proprii pe piața locală.

De asemenea, Profit.ro a anunțat la începutul anului că retailerul german Kik Textilien, aflat printre primii zece cei mai mari furnizori pentru sectorul de retail din Germania și având circa 3.400 de magazine în Europa, dintre care 2.600 de unități în Germania, va intra pe piața din România, înființându-și deja sucursala la finele anului trecut.

Kik face parte din grupul Tengelmann, care în 2010 și-a vândut rețeaua de magazine Plus din România către compania germană Lidl.

Un nou jucător: Furnizorul de servicii de transport de marfă și logistică Asstra Forwarding a venit în România CITEȘTE ȘI Un nou jucător: Furnizorul de servicii de transport de marfă și logistică Asstra Forwarding a venit în România

Tot acum a intrat pe piața din România și retailerul polonez Sezeer, controlat de grupul MIG (Marketing Investment Group), distribuitor exclusiv al brandurilor New Era, O'neill, Lotto, Confront, Feewear și al liniei de încălțăminte Lacoste, proprietar al unui lanț de 50 de magazine UP8 și cel care a creat cea mai mare platformă de vânzare cu amănuntul pentru produse de marcă sportivă din Polonia, deschizând primul magazin de pe piața locală.

Pe piața locală operează și retailerul polonez de încălțăminte CCC, care recent, cum a anunțat Profit.ro, a semnat un acord neangajant pentru a cumpăra Peeraj Brands International SRL, care operează magazinele de pantofi sub marca CCC din România. Grupul de francize de fashion Peeraj este unul dintre cei mai importanți ju­că­tori de pe piața locală de modă, cu circa 100 de magazine sub diferite branduri.

Tot în România a intrat anul trecut gigantul american de articole sportive Under Armour, al doilea în domeniu din SUA, după Nike, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
kigili
retailer
magazine