Vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, este invitat astăzi, la ora 16.00, la emisiune Profit LIVE.
În ce companii de stat se va schimba conducerea, în viitorul apropiat, și se va aplica guvernarea corporatistă? Cu ce mize și care sunt țintele concrete? Cum își construiește Guvernul strategia economică? Cum vom ajunge ca ritmurile mari de creștere a produsului intern brut să fie resimțite și de oamenii simpli?
Acestea, dar și multe alte teme de actualitate vor fi analizate astăzi, de la 16.00, cu ministrul Economiei la Profit LIVE.
Cosmin Borc are experiență atât în administrația publică, cât și în economia reală. A fost consilier coordonator al premierului Radu Vasile în anii 1998-1999. Și-a început activitatea în cadrul grupului Lafarge, în Statele Unite ale Americii, apoi a condus, timp de patru ani, activitatea de agregate și betoane a companiei din România. A ajuns CEO al Lafarge Serbia, funcție deținută în perioada 2008-2013.
Actualul vicepremier din guvernul Cioloș are un doctorat în economie la Universitatea din Wisconsin Madison, din SUA, și a absolvit Institutul Politehnic București, cu specializarea energetică.
Emisiunea Profit LIVE poate fi urmărită aici.