Compania americană Google ar putea fi nevoită să plătească, doar pentru anul trecut, taxe restante și penalizări de peste 400 de milioane de dolari în Indonezia, unde este ținta unor investigații legate de nivelul impozitelor plătite, informează Reuters.
Autoritățile indoneziene din domeniul fiscal spun că Google a evitat în ultimii cinci ani plata taxelor, achitând impozite care reprezintă mai puțin de 0,1% din veniturile realizate.
În cazul în care compania americană va fi găsită vinovată de evitarea ilegală a taxelor datorate, ar putea fi nevoită să plătească până la de patru ori impozitele restante, reprezentând o sumă totală de până la 418 milioane de dolari doar pentru anul trecut, potrivit unui oficial indonezian din domeniul fiscal. Acesta nu a prezentat o estimare privind suma totală care ar putea fi plătită pentru perioada 2010-2015.
“Explicația dată de Google este că a făcut planificare fiscală. Planificarea fiscală este legală, dar atunci când țara unde sunt realizate veniturile nu primește nimic, nu este legal”, a adăugat oficialul.
CITEȘTE ȘI Trei trusturi de presă din SUA au dat în judecată FBI pentru că nu a prezentat detalii despre deblocarea unui iPhoneContactată de Reuters, Google Indonezia a afirmat că a plătit corect taxele datorate și colaborează cu autoritățile pentru soluționarea acestui caz.
La începutul anului, Google a acceptat să plătească 185 de milioane de dolari autorităților din Marea Britanie, reprezentând taxe și dobânzi aferente perioadei 2005-2015, pentru soluționarea unei dispute referitoare la nivelul impozitelor achitate de companie. De asemenea, Google s-a angajat să plătească anumite taxe pentru veniturile obținute de la agențiile de publicitate din Marea Britanie, ceea ce va majora nivelul plăților efectuate de companie către statul britanic.
Acordul cu autoritățile britanice a fost puternic contestat, multe voci afirmând că suma este insuficientă comparativ cu taxele pe care gigantul american a evitat să le plătească.
Totodată, la finele lunii mai, autoritățile franceze din domeniul fiscal au efectuat percheziții la sediile Google, ca parte a unor investigații legate de o posibilă fraudă fiscală.