Autoritățile europene se ridică împotriva achiziționării Figma de Adobe, blocată încă din septembrie 2022

Autoritățile europene se ridică împotriva achiziționării Figma de Adobe, blocată încă din septembrie 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 nov 2023

Autoritățile europene vor contesta oficial achiziționarea Figma de Adobe, pe considerente de afectare a competiției.

Contestațiile vin după o îndelungă investigație a tranzacției, care a fost anunțată încă din septembrie 2022, arată FT.

Urmărește-ne și pe Google News

În vară a fost anunțat că tranzacția de 20 de miliarde de dolari prin care Adobe cumpără Figma urmează a fi investigată de Uniunea Europeană.

Adobe nu a putut oferi asigurările cerute de autorități, astfel că va urma o investigație amănunțită, după cea similară din Marea Britanie.

Adobe a anunțat în toamna anului trecut că va achiziționa firma de software de design Figma, într-o tranzacție în valoare de aproximativ 20 de miliarde de dolari în numerar și acțiuni, informație care a determinat atunci o scădere a acțiunilor Adobe cu 17%, cel mai mare declin din 2010.

Figma, fondată în 2012, creează software de design bazat pe cloud, care permite echipelor să colaboreze în timp real și care concurează în mod direct programul Adobe XD.

FOTO Enablon a deschis la Cluj-Napoca un hub tehnologic CITEȘTE ȘI FOTO Enablon a deschis la Cluj-Napoca un hub tehnologic

Compania a fost evaluată la 10 miliarde de dolari în ultima rundă de finanțare din 2021.

Figma, ai cărei susținători includ Index Ventures, Greylock Partners și Kleiner Perkins, este de așteptat să genereze în acest an venituri anuale recurente peste 400 de milioane de dolari, au declarat anterior surse familiare cu situațiile financiare ale companiei.

Adobe vinde o gamă de servicii software pentru profesioniștii din domeniul foto și video, cum ar fi Photoshop, Illustrator, Premiere Pro și multe altele.

Adobe a intrat în România în 2006, în urma achiziției companiei locale Interakt Online. Compania locală este cel mai mare centru de Research & Development (R&D) al Adobe din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), iar echipele locale sunt specializate în soluții de Cloud Computing, Big Data și design grafic.

Produsele dezvoltate de echipele din București sunt soluții de top pe piețele pe care le acoperă și fac parte din diviziile Digital Experience și Digital Media ale Adobe.

viewscnt
Afla mai multe despre
adobe
figma