Dräxlmaier se împrumută la BERD pentru o nouă investiție masivă în România, acum cu sisteme de baterii pentru mașini electrice

Dräxlmaier se împrumută la BERD pentru o nouă investiție masivă în România, acum cu sisteme de baterii pentru mașini electrice
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2024

Producătorul german de componente auto Dräxlmaier, cu peste 15.000 de angajați în România, se împrumută la BERD cu până la 75 milioane euro, inclusiv pentru a extinde capacitatea de producție de pe piața locală de cablaje de înaltă tensiune și sisteme de baterii pentru mașini electrice.

În 2021 Dräxlmaier a anunțat un plan de investiții de 200 milioane euro pe următorii șase ani. Un punct foarte important consta într-un sistem de asamblare a bateriilor pentru mașinile hibrid ale unui producător de automobile premium începând cu 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Turcii au început lucrările la cel mai dificil lot de autostradă din România CITEȘTE ȘI VIDEO Turcii au început lucrările la cel mai dificil lot de autostradă din România

Draxlmaier Group și-a prezentat atunci planul de investiții în cadrul unui eveniment la care au participat autoritățile locale și județene. Valoarea investiției în clădiri și echipamente de producție se ridică la peste 200 de milioane de euro și va fi implementată în șase ani.

Proiectul va fi realizat în mai multe etape și presupune construirea a peste 40.000 de mp de zone de producție, depozite și clădiri de birouri. Draxlmaier Timișoara va produce aici componente electronice și de înaltă tensiune. Datorită noilor produse E-mobility, numărul tehnologiilor de producție va crește masiv. 

FOTO Grindeanu confirmă negocierile pentru TAROM: Căutăm colaborări cu potențiali finanțatori. UE nu ne mai dă bani prin programele operaționale CITEȘTE ȘI FOTO Grindeanu confirmă negocierile pentru TAROM: Căutăm colaborări cu potențiali finanțatori. UE nu ne mai dă bani prin programele operaționale

În 2020, compania anunța că vrea să-și extindă activitatea de la Timișoara prin construcția unei fabrici de baterii pentru mașini electrice și a unui centru de dezvoltare.

Compania operează la Timșoara de mai mulți ani prin intermediul unei fabrici în domeniul pieselor auto și al firmei Lisa Dräxlmaier.

FOTO Aktor a montat secțiunea centrală a viitorului pasaj peste A1 CITEȘTE ȘI FOTO Aktor a montat secțiunea centrală a viitorului pasaj peste A1

Fondat în 1958, Dräxlmaier Group deține aproximativ 60 unități de producție în peste 20 de țări. Grupul dezvoltă și produce sisteme electrice și electronice, interioare de lux și sisteme de bord pentru automobile, lista de clienți incluzând nume precum Mercedes-Benz, Porsche și BMW.

Pe piața din România, Dräxlmaier este prezent din 1993, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din țară. Grupul deține unități de producție în cinci orașe din România - Satu Mare, Pitești, Timișoara, Hunedoara și Brașov.

VIDEO Mobilizare fără precedent a lui Umbrărescu, cu sute de muncitori și utilaje, pe Autostrada Ford CITEȘTE ȘI VIDEO Mobilizare fără precedent a lui Umbrărescu, cu sute de muncitori și utilaje, pe Autostrada Ford

În primăvara anului 2017, grupul german a anunțat că va închide prima fabrică înființată de companie, Lisa DLR din Pitești, decizie care a afectat circa 800 de angajați. Grupul a transmis însă că va investi în fabricile din Hunedoara și Brașov, iar la Pitești va păstra Centrul de Dezvoltare Inginerie și IT.

În vara anului 2016, Dräxlmaier a atras o finanțare de 40 milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) printr-o emisiune de obligațiuni hibride și a anunțat că fondurile vor fi folosite pentru creșterea capacității de producție la fabricile din România, Serbia, Macedonia și Tunisia, precum și pentru finanțarea construcției unei noi unități de producție în Republica Moldova.

Producătorul german mai are două fabrici în Republica Moldova, construite în 2009, respectiv 2011, având un număr total de aproximativ 3.000 de angajați. Până acum, compania a investit 75 de milioane de dolari în Republica Moldova.

viewscnt
Afla mai multe despre
draxlmaier
auto
automobile
fabrica
posturi vacante