Secretarul american al Apărării a ordonat desfășurarea de trupe americane suplimentare în Europa. Centre de asistență pentru operațiuni aeriene, amplasate în România și Polonia

Secretarul american al Apărării a ordonat desfășurarea de trupe americane suplimentare în Europa. Centre de asistență pentru operațiuni aeriene, amplasate în România și Polonia

Lloyd Austin

scris 8 mar 2022

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a ordonat desfășurarea de trupe suplimentare și echipamente militare americane în mai multe state europene, pe fondul invaziei ruse în Ucraina, pentru a sprijini în continuare aliații NATO, a declarat un înalt oficial american al Apărării, conform CNN.

Departamentul Apărării va trimite un total de 500 de trupe, a spus oficialul. Mobilizarea va include avioane de realimentare KC-135 în Grecia, dar oficialul nu a putut spune câte aeronave vor fi trimise sau de unde vor veni acestea de pe teritoriul SUA, scie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

Un centru de asistență pentru operațiuni aeriene va fi amplasat în Polonia și România, iar companie de mentenanță vor fi trimise în Germania, a spus oficialul.

Compania de mentenanță va oferi ”suport logistic suplimentar primei brigăzi blindate, divizia a treia de infanterie” din Germania, care este deja desfășurată acolo, a spus oficialul.

”Sunt doar 500, unități mici, facilitatori, am spus la începutul desfășurării trupelor că nu vom exclude forțe suplimentare pentru a include facilitatori, iar aceste unități sunt mobilizate în sprijinul forțelor care au fost deja trimise”, a spus oficialul.

Cu aceste desfășurări suplimentare, SUA au acum aproximativ 100.000 de militari americani, fie prin rotație, fie permanenți, staționați în Europa chiar acum, a menționat el.

7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii CITEȘTE ȘI 7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii

Decizia de a trimite aceste trupe și echipamente militare s-a ”bazat pe discuțiile pe care secretarul le-a avut cu președintele și cu generalul (Tod) Wolters”, comandantul comandamentului european al SUA, conform cărora ”acești facilitatori suplimentari ar fi folositori pentru forțele care sunt deja staționate” în Europa, a adăugat el.

Trupele care vor fi trimise ”erau deja pregătite să plece pentru a sprijini pe deplin eforturile noastre de a ajuta la apărarea spațiului aerian NATO, dacă este necesar”, a subliniat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
trupe
armata sua