Lira sterlină a atins joi minimul ultimelor peste 5 luni față de dolar, în contextul în care un nou vot al Parlamentului privind acordul de Brexit va fi amânat. Totodată, există zvonuri că May și-ar putea anunța demisia chiar săptămâna aceasta, iar investitorii sunt îngrijorați că prim-ministrul britanic ar putea fi succedat de un susținător vehement al ieșirii din UE, reducând șansele unei înțelegeri cu blocul comunitar.
În pofida unor concesii oferite de May pentru a obține sprijinul Parlamentului, acordul de Brexit al premierului s-a confruntat cu un nou val de critici. Totodată, Andrea Leadsom și-a dat demisia din poziția de lider al Camerei Comunelor din Marea Britanie, argumentând că nu mai crede în capacitatea Guvernului de a duce la bun sfârșit ceea ce britanicii au votat la referendum.
CITEȘTE ȘI Generali vrea să cumpere operațiunile MetLife din RomâniaTotuși, votul pentru acordul de Brexit nu apare pe ordinea de zi așa cum a fost anunțat. Potrivit unei purtătoare de cuvânt, premierul briatnic discută încă pe tema acestui acord cu miniștrii.
LIra sterlină a atins astăzi un minim de 1,2605 dolari, cel mai redus nivel din ultimele peste 5 luni față de moneda americană.
Față de moneda europeană, lira scade pentru a paisprezecea zi, record de deprecieri de la apariția euro..
"Alegerile europene vor evidenția faptul că următorul lider va fi un susținător vehement al Brexit. Dintre toți candidații, Boris Johnson este de departe cel mai convins susținător al Brexit, iar victoria lui ar putea aduce lira din nou la 1,2 dolari", spune Kenneth Broux, responsabil de strategie valutară Societe Generale.