GRAFIC Acțiunile europene se îndreaptă spre cel mai puternic declin lunar din ultimii 3 ani

GRAFIC Acțiunile europene se îndreaptă spre cel mai puternic declin lunar din ultimii 3 ani
scris 31 mai 2019

Acțiunile europene au coborât vineri la minimul ultimelor peste 3 luni și se îndreaptă spre cel mai abrupt declin lunar din ultimii 3 ani, pe fondul escaladării conflictului comercial SUA-China și al taxelor vamale impuse de Stetele Unite importurilor din Mexic.

"În condițiile în care negocierile comerciale merg în direcția greșită. ne putem aștepta la o vară rece pentru acțiuni. Tarifele impuse Mexicului nu ajută la îmbunătățirea sentimentului, iar piețele așteaptă și mai multe vești, astfel că fuga către activele sigure va continua", spune Guillermo Hernandez Sampere, director tranzacționare la firma germană de management a activelor MPPM EK, citat de Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News

Indicele pan-european Stoxx 600 a scăzut până la 366,76 puncte (minus 1,4% față de joi), minimul ultimelor peste 3 luni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Stoxx 600 se îndreaptă spre primul declin lunar din acest an și ar putea avea cea mai slabă evoluție lunară din ultimii 3 ani, în condițiile în care indicele a pierdut peste 6% în mai.

GRAFIC Acțiunile europene se îndreaptă spre cel mai puternic declin lunar din ultimii 3 ani

Sectorul auto conduce declinul din această lună pe bursele europene și se îndreaptă spre o scădere de 14%. Vineri, indicele de sector este în coborâre cu circa 2,7%.

Acțiunile Fiat Chrysler Automobiles scad cu 4,7% pe bursa de la Milano, iar Volkswagen pierde 3,7% la Frankfurt, din cauza expunerii la tarifele impuse importurilor din Mexic, în contextul în care companiile au fabrici acolo. Acțiunile producătorului francez de componente Faurecia scad cu 4,8% pe bursa de la Paris, unde Renault pirde 4,6%.

Donald Trump a anunțat că va impune noi tarife vamale tuturor importurilor provenite din Mexic. Taxele ar urma să crească progresiv până la încetarea fluxului de imigranți. Astfel, taxele vamale vot fi stabilite la 5% începând cu 10 iunie, la 10% pe 1 iulie, 15% pe 1 august, 20% pe 1 septembrie și 25% pe 1 octombrie dacă autoritățile mexicane nu adoptă măsuri pentru a opri creșterea numărului de imigranți care încearcă să pătrundă ilegal pe teritoriului SUA.

Sentimentul de pe burse era deja negativ, în contextul în care, la jumătatea lunii, Huawei a fost a inclusă de administrația Trump pe lista neagră a companiilor care reprezintă un risc pentru securitatea țării, interzicând companiilor americane să aibă anumite contacte de afaceri cu aceasta.

Anterior, Administrația Trump a informat că va crește taxele pentru importuri chinezești în valoare de 200 de miliarde de dolari de la 10% la 25%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
burse
stoxx 600
actiuni auto
tarife mexic
taxa vamale
razboi comercial
sua-china