Niro Investment, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru, a adus brandul hotelier de cinci stele Swissôtel în România printr-un contract de management semnat cu Accor, care va opera hotelul a cărui inaugurare este preconizată pentru 2021.
Gradul de îndatorare al Globalworth, proprietarul de sedii de firmă la care stau în chirie aproape toate multinaționalele din România, a crescut peste ținta grupului, stabilită la 40%, dar investitorul se angajează să își majoreze capitalul pentru a reduce indicatorul. De anul trecut, compania fondată în România de Ioannis Papalekas își obține cele mai multe venituri din Polonia.
Piața rezidențială românească se confruntă cu o evoluție stranie, în opinia lui Tatha Ghose, senior Emerging Market Strategist în cadrul Commerzbank, a doua cea mai mare bancă germană. Într-o perioadă în care creditele s-au scumpit, piața locuințelor a consemnat o majorare a prețurilor de vânzare.
Au pe mână proprietăți românești de peste 4,7 miliarde de euro, cu 24% mai valoroase decât întreaga rezervă de aur a României, însă numele lor sunt puțin cunoscute publicului larg. Managerii celor mai importanți jucători de pe piața imobiliară locală au, în schimb, niște salarii pe măsura portofoliilor gestionate.
Piața imobiliară românească este caracterizată de o lichiditate scăzută, ceea ce ține departe investitorii obișnuiți cu posibilitatea unei vânzări rapide. Anul 2019 pare să fie cel în care se schimbă această paradigmă. Profit.ro vă prezintă o listă cu zece proiecte de birouri scoase la vânzare și de care se interesează nume sonore din piață. Tranzacționarea lor ar aduce proprietarilor peste 800 milioane euro.