"15 Minutes of Failure” este primul podcast românesc despre eșec, unde invitați, oameni din toate domeniile – business, sport, cultură, știință – vorbesc cu Alex Zamfir despre cel mai mare eșec de până acum. Profesional sau personal.
Andrei Borțun,declarat “Personalitatea anului 2019” la Gala PR awards, ne-a povestit despre eșecul primului său proiect – Festivalul AdPrint – care la vremea respectivă era singurul festival de publicitate din Europa specializat în print și pentru care a primit o ofertă de asociere/cumpărare pe care a refuzat-o în mod repetat.
Iată câteva dintre gândurile lui Andrei:
Eșecul de care vreau să îți povestesc, cred că abia în această dimineață am putut să mi-l încadrez în această categorie.
Când antreprenoriatul se suprapune peste o vârstă tânără, apar tot felul de dezechilibre în business-ul respectiv.
Pentru mulți antreprenori, undeva la începuturile lor, banii din propriul buzunar și cei din conturile firmei sunt cam aceeași, ceea ce este o suprapunere nesănătoasă.
Am descoperit cum fricile noastre, motivate sau nu, frustrările, lipsa de experiență și cunoaștere ne îngustează agendele, deciziile, perioadele la care ne raportăm.
Uneori, renunțarea la un proiect este pe cât de dureroasă, pe atât de necesară.
Refuzul de a merge la acea negociere a fost, poate, primul moment important din viața mea în care nu m-am simțit bine cu mine însumi.
În general, încerc să mă concentrez mai mult pe proiecte și construcții posibile, mai nou ținând cont și de slăbiciuni. Nu mă concentrez pe eșecurile mele sau ale altora.
Ar trebui să privim eșecul ca o instituție.
Eșecul mi se pare o parte a frumuseții antreprenoriatului.
Show notes:
Min 1:00 Hai să ne povestești despre un eșec de-al tău.
Min 12:00 Cum a fost când a trebuit să închizi proiectul AdPrint?
Min 11:40 Când ai luat decizia de a refuza invitația la negociere, ce ți-ai spus ție însuți?
Min 12:45 De ce crezi că ți-a luat atât de mult ca să ți-l bifezi ție însuți ca și eșec?
Min 14:00 Ce i-ai spune unui antreprenor pe care îl vezi că este ca tine, cel din 2008. Cum îl ajuți să ajungă la acea întâlnire extrem de importantă.
Min 16:40 Au fost oameni la acel moment care au încercat să îți spună că poate ar trebui să faci lucrurile altfel?
Min 18:50 Dar hai să îți povestesc și de primul eșec profesional…