Președintele Klaus Iohannis a anunțat convocarea pentru miercuri a unei ședințe cu toți responsabilii pentru a decide măsuri restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor cu SARS-CoV-2. Pornind de la bilanțul grav de marți al pandemiei, Iohannis a afirmat că valul 4 este mai agresiv decât se prognoza, iar pregătirea acestui val, pe fondul unei campanii de vaccinare care s-a mișcat mult prea lent, a fost deficitară. ”Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de astăzi confirmă”, afirmă președintele.
"În realitate, sunt milioane de români afectați, cu viețile schimbate de multe ori ireversibil de efectele acestei pandemii. Spitale arhipline, secții de terapie intensivă care nu mai fac față, medici epuizați. Acest coșmar ne arată că, din păcate, valul patru se dovedește mult mai agresiv chiar și decât cele mai pesimiste așteptări și prognoze. Pregătirea acestui val, pe fondul unei campanii de vaccinare care s-a mișcat mult prea lent, a fost deficitară, cauzele sunt multiple, dar, și dacă vedem cine și ce a greșit, acum ceea ce mai contează este să reușim să depășim această mare cumpănă. Este alarmantă lipsa de acțiuni concrete din partea autorităților și cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc mâine o ședință cu toți responsabilii guvernamentali implicați în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor”, a declarat președintele, arată news.ro.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 18.863 de noi cazuri de infectare cu coronavirus.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 574 de decese, din care 13 sunt din septembrie și octombrie, scrie News.ro.
La ATI sunt internați 1.805 pacienți cu COVID-19.
”Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, relevă datele transmise de autorități.
În București sunt 2.190 de cazuri noi de COVID-19, în Iași - 658, Constanța - 655, Ilfov - 626, Bihor - 605, Timiș - 565, Prahova - 554, Cluj - 544, Brașov - 535, Constanța - 427.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficCoeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este la cel mai mare nivel în Ilfov - 17,15, urmat de Capitală - 16,44.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.568 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 574 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 26 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 141 la categoria de vârstă 60-69 ani, 197 la categoria de vârstă 70-79 ani și 145 la categoria de vârstă peste 80 ani.
518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna septembrie 2021 și 12 în luna octombrie 2021, în județele Argeș, Constanța, Ialomița, Maramureș, Mureș și Suceava.
Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.036.450 de teste RT-PCR și 3.978.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.819 teste RT-PCR (15.039 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.780 la cerere) și 53.235 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 137.484 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.506 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.258 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 144 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 11.172 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 867 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 octombrie, 2.550 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 487.600 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.762 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franța, 3.124 în Germania, 95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 23 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 5 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 195 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria și unul în Nigeria, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.