Unul dintre principalii producători de pâine din România, fosta fabrică de pâine Titan, una dintre cele mai vechi din țară, controlată de GoodMills România, cu acționariat austriac, dispare de pe piață. Fabrica a fost până în prezent printre cei mai mari jucători de pe piața de panificație din România, alături de Vel Pitar, Boromir și Băneasa, dar proprietarul a decis să își reorienteze afacerea spre morărit.
Clienții fabricii au fost notificați că, din 13 decembrie, GoodMills România nu va mai putea onora comenzile de produse panificație, ultima livrare urmând să fie pe 12 decembrie. După această dată, fosta fabrică Titan va mai produce doar pâine congelată pentru străinătate.
"Este o decizie a grupului GoodMills, specializat în morărit. În România, în momentul în care a fost achiziționată compania de aici, grupul a cumpărat-o împreună cu partea de panificație, dar, nefăcând parte din esența experienței lor, decizia este de a se concentra pe ceea ce știu să facă cel mai bine. Se renunță la partea de panificație, este o decizie strategică a grupului. Acest lucru înseamnă că vom ieși accelerat de pe piață ca producător de pâine, adică în următoarea lună și jumătate. Efectiv, de la 31 ianuarie, nu vom mai produce pâine și alte produse de panificație", a declarat directorul de resurse umane al GoodMills Romania, Mircea Podina, citat de ziare.com.
În urma acestei mișcări, aproximativ 250 de angajați vor fi concediați.
În octombrie 2014, Titan SA a devenit Goodmills România ca urmare a preluării de către unul dintre cele mai mari grupuri de morărit din Europa, Goodmills Group, controlat de grupul financiar Raiffeisen.
Principalii competitori ai Titan pe piața de morărit și panificație autohtonă au fost grupurile Boromir, Vel Pitar și Băneasa.
CITEȘTE ȘI Brutăriile, covrigăriile, patiseriile, dar și cantinele și cafenele sunt obligate să își anunțe clienții că le vând produse congelate, dacă fac așa cevaPentru acest an fiscal (1 octombrie 2015-30 septembrie 2016), Goodmills România și-a bugetat o cifră de afaceri de 290,2 milioane lei (65 milioane euro), în scădere cu 5% comparativ cu anul anterior. În ceea ce privește profitul înainte de dobânzi și impozitare, Goodmills România estimează că va avea un câștig de 3,49 de milioane de lei (780.000 de euro).
GoodMills a preluat fabrica Titan în 2007 de la compania grecească Loulis, care o controla din 1999.
GoodMills Group operează 25 de mori în 7 țări și procesează anual 2,77 milioane de tone de cereale, generând vânzari anuale în jurul a 980 milioane euro și având aproximativ 2.300 de angajați.