Doi livratori pakistanezi din România, care au fost concediați, au atacat în instanță decizia.
Au câștigat cu reparații morale de 10.000 de lei.
Cei doi reclamanți au depus cerere de chemare în judecată și au cerut instanței anularea deciziilor de concediere.
Au arătat că au lucrat la angajator din noiembrie 2023 pe post de vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă. Pe parcursul executării contactelor de muncă activitatea reclamanților constând în livrări a fost monitorizată în baza unei aplicații pusă la dispoziția personalului firmei în care sunt evidențiate pe zile, ore și minute activitățile desfășurate.
S-a arătat că angajatorul a pus la dispoziția reclamanților o casă în care au locuit împreună cu multe alte persoane angajate în aceeași firmă, dar și la o alta societate cu care angajatorul colabora, în condiții deosebit de precare.
Programul de lucru începea la orele 6-7 dimineața și se încheia după 10-12 ore de muncă în fiecare zi, deseori și sâmbăta și duminica.
”Angajatorul era veșnic nemulțumit de sumele de bani pe care le predau din livrări care erau prestabilite, la început target-ul era stabilit la 1.000 lei de fiecare pe săptămână, apoi li s-a cerut să lucreze și să predea suma de 1.300 lei săptămânal, iar din martie li s-a cerut să livreze comenzi care să aducă angajatorului minimum 1.700 lei pe săptămână.
Pretextul angajatorului era acela că din sumele câștigate achita chiria spațiului în care erau cazați, taxele și impozitele către stat și altele.
Nu au primit niciodată salarii de la angajator, susțin reclamanții, spunând că ei erau cei care plăteau săptămânal sumele de bani precizate mai sus angajatorului. Nu au avut zile libere, fiind forțați de împrejurări să lucreze continuu. Rareori le-a rămas din munca depusă bani să cumpere de mâncare și lucruri de primă necesitate”, au argumentat apărătorii celor doi, arată Actual de Cluj.
Reclamanții menționează că la începutul lunii martie a avut loc un conflict la locuința închiriată de angajator care le-a reproșat că nu produc suficienți bani și le-a tăiat cauciucurile roților de la motoscutere pe care le închiriaseră pe cheltuiala lor, astfel că nu au putut efectiv să iasă să lucreze. Apoi administratorul firmei le-a cerut să părăsească locuința în 24 de ore.
Inițial au protestat cerându-și salariile, dar după trei zile de discuții angajatorul i-a aruncat efectiv în stradă. În motivarea deciziilor de concediere disciplinară se pretinde că au refuzat să lucreze și că au părăsit locuința pusa la dispoziție de angajator, că nu au predat echipamentul de lucru, însă ei spun că pot dovedi contrariul cu martori.
După plecarea reclamanților, la aproximativ o săptămână, au fost somați să se întoarcă la muncă, context în care, prin intermediul apărătorului lor, au trimis o adresă scrisă pentru renegocierea condițiilor de muncă, însă angajatorul le-a răspuns "în bătaie de joc", fapt care i-a determinat să trimită pe adresa de mail demisiile pentru neplata salariilor.
Cererile de demisie au fost ignorate de angajator, care a demarat procedura cercetării disciplinare și a emis deciziile de concediere, cu pretenția că unicii vinovați de încetarea raporturilor de muncă sunt reclamanții.
Încetarea contractului de muncă prin concediere a fost comunicată reclamanților pe adresa de mail a fiecăruia în 9 aprilie 2024.
Văzând imposibilitatea de a presta muncă în România în condiții legale, cel puțin până la soluționarea prezentului conflict de muncă, cei doi au cerut obligarea firmei angajatoare la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei, pentru recuperarea prejudiciului material și a celui moral.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță pentru expunerea poziției procesuale.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a normelor legale incidente, instanța de judecată a reținut că cei doi reclamanți au fost angajații firmei în funcția de vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă, adică livratori.
Prin două decizii – ambele înregistrate în 8 aprilie 2024 – s-a dispus desfacerea contractelor individuale de muncă ale reclamanților prin desfacerea disciplinară. S-a reținut ca abatere disciplinară pentru ambii reclamanți faptul că și-au părăsit locul de muncă fără a avea aprobarea șefului direct și/sau fără să anunțe, refuzul de a executa contractul de muncă începând cu data de 18 martie 2024, absențe nemotivate începând cu 21 martie 2024 și faptul că nu și-au predat bunurile societății.
Împotriva deciziei de concediere, în termen legal, reclamanții au formulat contestație, în motivarea careia au arătat că, prin concedierea abuzivă, intimata a blocat în viitorul apropiat dreptul la muncă pe teritoriul României.
Instanța retine că, deși încă de la primul termen de judecată a solicitat pârâtei depunerea dosarului de cercetare disciplinară, aceasta a depus documetele solicitate la cel de-al treilea termen, după ce instanța a dispus aplicarea unei amenzi judiciare administratorului societății, reținând în sarcina pârâtei o conduită procesuală pasivă, deși conform Codului muncii, proba în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Instanța reține că, în virtutea raportului de subordonare, angajatul este obligat să respecte atât obligațiile prevăzute expres prin actele normative, regulamente de ordine interioară, contractul colectiv de muncă și cel individual, fișa postului, cât și dispozițiile date de angajator prin decizii, ordine scrise sau verbale în exercitarea atribuțiilor de coordonare, îndrumare și control.
Pârâtei i s-a solicitat de către instanță la trei termene consecutive depunerea documentelor prin care se face dovada plăți salariilor, însă aceasta nu a înțeles să dea curs solicitărilor instanței, depunând la dosarul cauzei extrase de cont din care reiese doar alimentarea contului societății cu anumite sume, neexistând nicio explicație alături de această mențiune și nici dovada virării salariilor către contestatori.
Cuantumul sumelor cu care a fost alimentat contul pârâtei coincide cu valorile menționate pe documentele atașate extraselor de cont depuse, dar care nu fac dovada plății salariilor reclamanților.
Întrucât societatea pârâtă nu a făcut dovada plății drepturilor salariale, coroborat cu înscrisurile existente la dosar, instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante, precum și a tuturor celorlalte drepturi cuvenite în baza contractelor de muncă, zile de concediu și ore suplimentare, începând cu luna noiembrie, respectiv decembrie 2023 și până în luna martie 2024, în baza orelor de muncă prestate și evidențiate în aplicație.
În ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale pentru imposibilitatea reclamanților de a presta muncă în România, instanța a reținut că măsura concedierii în sine a fost de natură să afecteze viața personală și profesională a reclamanților, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt cetățeni pakistanezi, nu sunt vorbitori de limba română și având în vedere și caracterul nelegal al măsurii luate, a apreciat ca îndeplinite condițiile legale din Codul Muncii și a admis în parte cererea și sub acest aspect, urmând a obliga pârâta la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri morale de 1.000 lei.
Astfel, săptămâna trecută instanța a admis în parte contestația formulată de cei doi livratori și a anulat decizia de concediere în cazul acestora. În plus a obligat firma angajatoare la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante, precum și a tuturor celorlalte drepturi cuvenite în baza contractelor de muncă, zile de concediu și ore suplimentare, începând cu luna noiembrie respectiv decembrie 2023 și până în luna martie 2024, în baza orelor de muncă prestate și evidențiate în aplicație.
Firma a mai fost obligată la emiterea unei decizii de încetare a contractelor individuale de muncă din inițiativa angajaților pentru neplata drepturilor salariale și la plata de daune morale în cuantum de 1.000 lei în favoarea fiecărui reclamant. Decizia, luată în 17 aprilie, e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.
