Deputații au respins cererea PNL ca majorarea salariilor bugetarilor să fie rediscutată în comisie, urmează votul final

Deputații au respins cererea PNL ca majorarea salariilor bugetarilor să fie rediscutată în comisie, urmează votul final
scris 11 nov 2015

Majoritatea deputaților nu au acceptat cererea liberalilor ca proiectul de creștere cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor să fie retrimis la comisia de muncă, pentru ca Ministerul Finanțelor să asigure că există bani pentru o astfel de măsură, și au decis, după doar 5 minute de dezbatere, să voteze documentul, în plen, în această după-amiază. Ședința pentru votul final începe la ora 13.30.

Parlamentarii opoziției au criticat faptul că președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a propus doar câteva minute de dezbatere a unui subiect atât de important.

Urmărește-ne și pe Google News

Deputatul PNL Claudia Boghicevici a arătat că proiectul trebuie retrimis la comisia de muncă pentru o săptămână, astfel încât Ministerul Finanțelor să prezinte un studiu clar de impact al măsurii asupra bugetului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

După ce această solicitare a fost respinsă, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a cerut o pauză de consultări, iar la reluarea lucrărilor a insistat la rândul său ca proiectul să fie retrimis la comisie, arătând că este nevoie de o discuție serioasă pe acest subiect cu reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Cererea de retrimitere la comisie a fost votată, dar nu a întrunit decât 78 voturi favorabile, față de 89 împotrivă și 3 abțineri.

În aceste condiții, majorarea salariilor bugetarilor va fi discutată în plen, în vederea unei decizii finale. Dacă va fi aprobată, salariile bugetarilor vor crește cu 10% din luna decembrie, dacă președintele Klaus Iohannis nu va retrimite proiectul în Parlament pentru o nouă dezbatere.

Dumitru, Consiliul Fiscal: Creșterea salariilor în sectorul public anul viitor ar putea arunca în aer deficitul bugetar CITEȘTE ȘI Dumitru, Consiliul Fiscal: Creșterea salariilor în sectorul public anul viitor ar putea arunca în aer deficitul bugetar

Deputații PSD din Comisia de muncă au propus, marți, printr-un amendament majorarea cu 10% a salariilor tuturor bugetarilor, începând cu luna decembrie. Liberalii s-au opus, considerând că o astfel de creștere va impune tăierea altor cheltuieli.

Amendamentul respectiv, consultat de Profit.ro, este introdus la o ordonanță care reglementează salarizarea unor categorii de bugetari și stabilește că, începând cu 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază angajații din administrație, învățământ, cultură, diplomație, justiție, apărare și alte structuri administrative centrale și locale va fi majorat cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Și cuantumul sporurilor, al indemnizațiilor și al altor componente care formează salariul brut/solda brută crește cu 10%.

Cabinetul Ponta a decis recent creșterea salariilor medicilor cu 25% începând cu 1 octombrie, precum și majorarea salariilor profesorilor cu 15% de la 1 decembrie, după ce pe parcursul acestui an au fost majorate în două tranșe de câte 5%.

Guvernul Ponta ar fi trebuit să adopte și să transmită Parlamentului în luna noiembrie un proiect de lege privind salarizarea în sistemul bugetar. Potrivit ministerului Finanțelor, Eugen Teodorovici, această lege s-ar fi aplicat în tranșe în următorii patru ani.

Proiectul legii salarizării nu mai poate fi însă aprobat de actualul Guvern, interimar.

viewscnt
Afla mai multe despre
bugetari
salarii
majorare
parlamentari