Judecătorii obligă Oracle Romania să reangajeze un fost salariat, concediat pe motiv că nu a anunțat compania că a fost condamnat pentru trafic de influență. Instanța l-a achitat ulterior

IT&C   
Judecătorii obligă Oracle Romania să reangajeze un fost salariat, concediat pe motiv că nu a anunțat compania că a fost condamnat pentru trafic de influență. Instanța l-a achitat ulterior

Foto dreamstime.com

Un fost angajat Oracle Romania, concediat în iunie 2022 pe motiv că nu a comunicat companiei că a fost condamnat pentru trafic de influență, infracțiune pentru care ulterior instanța de apel l-a achitat definitiv, în septembrie 2024, a convins magistrații să fie repus în funcție și să primească toate drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective.

Sentința este definitivă, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Reclamantul a susținut că, începând de la sfârșitul anului 2021, a devenit victima unor acțiuni constante de hărțuire psihologică și discriminare din partea angajatorului, care s-au acutizat începând cu luna ianuarie 2022. Se susține că aceste acțiuni de hărțuire au avut o serioasă componentă de discriminare rasială - reclamantul fiind de etnie rromă - toate acestea culminând cu concedierea apreciată ca fiind nelegală și abuzivă.

Este arătat că factorul declanșator al acțiunilor angajatorului l-a reprezentat faptul că firma a aflat că reclamantul a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa închisorii cu executare la finele anului 2021, sentința nefiind definitivă.

"În cadrul Oracle Romania există o "politică general-valabilă", promovată și de către alte mari corporații, de a scăpa, pe orice cale, de persoanele care sunt subiectul unor dosare sau condamnări penale, prin ignorarea deliberată a prezumției de nevinovăție și încălcarea drepturilor salariaților aflați în asemenea situații. Subsidiarele Oracle Corporation, precum Oracle Corporation, nu așteaptă soluționarea definitivă a dosarelor penale potențial nelegale, ci urmăresc să se descotorosească cât mai repede, cu orice preț și prin orice mijloace, de salariatul în cauză, indiferent de faptul că sentințele sunt nedefinitive", scrie în cererea fostului angajat de reîncadrare.

Un manager Oracle România, concediat că ar fi sustras din companie mai multe laptopuri și le-ar fi vândut pe OLX, a scăpat de răspunderea penală pe fondul prescripției, dar trebuie să returneze contravaloarea CITEȘTE ȘI Un manager Oracle România, concediat că ar fi sustras din companie mai multe laptopuri și le-ar fi vândut pe OLX, a scăpat de răspunderea penală pe fondul prescripției, dar trebuie să returneze contravaloarea

El a mai susținut că Oracle Romania a avut cunoștință de la bun început (din faza de urmărire penală) despre existența dosarului penal, atât de la el personal - care și-a informat șeful nemijlocit - cât și din sistemul de monitorizare a surselor deschise de informații, pe care l-a instituit prin intermediul unor furnizori de servicii și care are drept "chei de căutare", între altele, și numele tuturor angajaților.

"Lovindu-se de refuzul reclamantului de a-și înainta demisia, Oracle Romania a constituit o așa-zisă "comisie de cercetare disciplinară”, al cărei singur rol a fost acela de a inventa diverse motive pentru a fi concediat, cercetarea disciplinară și concedierea fiind întreprinse formal", mai scrie în cerere.

Referitor la discriminarea pe considerente de rasă, reclamantul susține că aceasta s-a manifestat prin multiplele acuzații (voalate) de furt al unor bunuri proprietatea Oracle Romania (i.e., telefon mobil, laptop și mașină de serviciu), "capete de acuzare” care au fost îmbrăcate sub forma motivelor de convocare "suplimentare" la cercetarea disciplinară care s-au derulat pe parcursul perioadei de aproximativ 6 luni.

El a mai arătat în cerere că poziția ocupată în cadrul companiei a fost schimbată în mod unilateral, fără a fi informat în prealabil de către angajator și fără a-și fi dat acceptul asupra acestei noi încadrări, care a intervenit în perioada în care contractul de muncă era suspendat.

"Decizia de concediere nu este fundamentată pe concluziile unui proces-verbal al comisiei de cercetare disciplinară, în care să fie menționate expressis verbis faptele reținute în sarcina reclamantului, probele pe baza cărora angajatorul a constatat încălcarea anumitor prevederi ale Regulamentului Intern, ori motivele pentru care susținerile sale au fost înlăturate", mai scrie în cerere.

EXCLUSIV Gigantul american Amazon, bun de plată în România. Cu acuzații dure, un angajat a câștigat daune morale de 200.000 lei. Reacția companiei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gigantul american Amazon, bun de plată în România. Cu acuzații dure, un angajat a câștigat daune morale de 200.000 lei. Reacția companiei

În replică, Oracle Romania a arătat că, în cursul lunii ianuarie 2022, compania a constatat potențiale încălcări ale contractului de muncă, ale Regulamentului intern, precum și ale altor politici interne ale societății, constând în încălcarea de către reclamant a obligațiilor de aducere la cunoștința companiei a unor aspecte care pot afecta prezumția generală de probitate morală a salariaților și care pot afecta imaginea Oracle Romania în raporturile cu clienții și cu instituțiile statului, respectiv o potențială situație de conflict de interese între societate și salariat, care trebuia comunicată de către salariat, în principal în baza Politicii Oracle Romania de Evitare a Conflictelor de Interese (Anexa 1)", se arată în document.

Avocații companiei au susținut că reclamantul era subiectul unei investigații interne întrucât, urmare a unui  audit intern, se constatase că în anul 2019 folosise cardul American Express al companiei pentru a finanța o excursie la Disneyland în scopuri pur personale, respectiv pentru el și familia sa.

"Reclamantul a suferit o condamnare penală în prima instanță pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată la pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare, pedeapsă ce include interdicția exercitării dreptului de a profesa ori de a desfășura activități de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Reclamantul este cercetat penal într-un alt dosar pentru infracțiunea de spălare de bani, iar în contextul de mai sus, pentru protejarea valorilor societății, a propriilor interese și a business-ului pe care îl desfășoară, inclusiv a celorlalți salariați care ar fi fost afectați în mod direct de o scădere în portofoliul de clienți în situația expunerii la un risc reputațional, societatea a restricționat accesul reclamantului la sistemele IT.

În ciuda susținerilor reclamantului, societatea nu a suspendat niciodată contractul de muncă, în afara suspendării de drept survenite ca urmare a concediilor medicale obținute de însuși reclamantul", mai scrie în întâmpinarea depusă de avocații companiei.

VIDEO Piedone s-a dus să confiște bijuterii în Moldova cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Avertisment anterior: Veți vedea calitatea a ce purtați la mână! CITEȘTE ȘI VIDEO Piedone s-a dus să confiște bijuterii în Moldova cu Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Avertisment anterior: Veți vedea calitatea a ce purtați la mână!

Societatea spune că a a convocat reclamantul în mai multe rânduri la cercetare disciplinară în perioada 20.02.2022 - 06.06.2022. Ca răspuns, reclamantul a prezentat nu mai puțin de 14 certificate medicale, de aproape fiecare dată acestea fiind depuse în aceeași zi și cu foarte scurt timp anterior ședințelor de cercetare disciplinară, în condițiile în care programările medicale coincideau de foarte multe ori cu chiar ziua și ora la care urma să se desfășoare cercetarea disciplinară, este arătat.

"Astfel, la data ce 14.02.2022, când se presupunea că încă se afla în concediu medical, reclamantul s-a prezentat personal la sediul Oracle Romania, aparent fiind diagnosticat cu COVID-19, diagnostic despre care societatea nu a fost informată, a predat personal certificatele medicale de care înțelegea să se folosească (și care nu includeau diagnosticul referitor la COVID-19), dar în același timp a refuzat să predea bunurile aparținând societății pe motiv că "nu făcea față unei acțiuni de predare", susțin avocații companiei.

În întâmpinare mai scrie că, aflat în concediu medical, acuzând serioase probleme de sănătate, reclamantul a găsit în el puterea și resursele necesare pentru a organiza o petrecere cu toți colegii Oracle Romania (aproximativ 3.000 de salariați)," având chiar îndrăzneala" să solicite organizarea acestei petreceri la sediul companiei.

"Această petrecere l-ar fi ajutat să își securizeze o poziție de lider de sindicat măcar, l-ar fi ajutat să forțeze mâna reprezentanților Oracle Romania în scopul obținerii unui acord de încetare a raportului de muncă. Acest mesaj dovedește că suspiciunile societății cu privire la concediul medical erau îndreptățite", mai scrie în document.

ULTIMA ORĂ Digi declanșează restructurarea la vârf a afacerii din Belgia: Jumătate dintre directori - concediați cu efect imediat. Mesajul companiei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Digi declanșează restructurarea la vârf a afacerii din Belgia: Jumătate dintre directori - concediați cu efect imediat. Mesajul companiei

Se mai afirmă că reclamantul a refuzat să restituie echipamentele primite de la companiei, respectiv laptop, telefon mobil și tabletă, invocând că au fost distruse cu ocazia unei inundații care a avut loc în casa tatălui său în decembrie 2021. Cu toate acestea, sistemele informatice ale companiei au confirmat că tableta a funcționat și a fost utilizată ulterior, respectiv la data de 17.01.2022.

Avocații companiei îl acuză pe reclamant că a publicat pe pagina de Linkedln informații de natură confidențială cu privire la reorganizarea modului în care echipa din care face parte urma să își conducă mai departe activitatea.

Tribunalul București a analizat cu prioritate legalitatea procedurii de cercetare disciplinară, reclamantul invocând vicii cu privire la aceasta prin indicarea încălcării dreptului la apărare.

Astfel, examinând prin comparație faptele aduse la cunoștința salariatului prin convocatorul la cercetarea disciplinară din 02.06.2022 și faptele reținute și sancționate prin decizia contestată, instanța a reținut că motivul de nelegalitate invocat de reclamant este întemeiat.

"Se reține că, deși în cadrul convocatorului apar patru fapte, în cuprinsul Deciziei de sancționare nr. HR-2353/09.06.2022 se regăsesc cinci fapte reținute a fi abateri disciplinare, reclamantul fiind sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și pentru fapta cu privire la "folosirea unui limbaj neprofesionist și pe alocuri înjositor la adresa colaboratorilor/avocaților Oracle Romania, precum și înaintarea de amenințări voalate referitoare la divulgarea unor informații în mediul public, inclusiv către presă, prin intermediul unor mesaje trimise în ziua în care trebuia să aibă loc cercetarea disciplinară, respectiv 6 iunie 2022", scrie în motivarea unei sentințe a Tribunalului București din aprilie 2024.

Tribunalul a constatat că, într-adevăr, această ultimă faptă a reclamantului, din data de 06.06.2022, reținută și sancționată în cadrul deciziei contestate, nu a fost adusă la cunoștința reclamantului prin convocatorul comunicat acestuia, astfel că  acesta nu a avut cunoștință de toate actele și faptele cercetării disciplinare, așa cum rezultă din actele dosarului depuse chiar de către angajator.

Instanța a mai reținut și că prezentarea la convocare este un drept al salariatului convocat și nu o obligație, astfel că nu se poate reține o eventuală culpă a reclamantului în ceea ce privește neparticiparea sa fizică la audierile ocazionare de cercetarea disciplinară.

Un ex-director executiv din fostul grup Telekom România câștigă în primă instanță CITEȘTE ȘI Un ex-director executiv din fostul grup Telekom România câștigă în primă instanță

"Sunt lipsite de relevanță în acest sens, urmând a fi respinse apărările pârâtei potrivit cărora reclamantul oricum a renunțat la dreptul la apărare prin neprezentarea la cercetarea disciplinară care a avut loc în data de 06.06.2022, întrucât acesta a înaintat comisiei de cercetare disciplinară note scrise (filele 186-196 vol. I dosar), reieșind astfel că și-a exercitat dreptul la apărare cu privire la faptele despre care a avut cunoștință că va fi cercetat disciplinar, acesta fiind pus în imposibilitatea de a formula apărări cu privire la o faptă pe care se presupune că a săvârșit-o în chiar ziua desfășurării cercetării disciplinare", scrie în motivare.

O astfel de atitudine a pârâtei, de a include între faptele pentru care a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă și o faptă despre care acesta nu a fost informat prin convocator că va fi cercetat disciplinar, a fost de natură a aduce prejudicii prin încălcarea dreptului la o corectă informare a persoanei căreia i se impută săvârșirea unei fapte de natură a atrage o răspundere disciplinară, prin încălcarea dreptului la apărare, drept recunoscut atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, afirmă tribunalul.

Instanța a constatat că emiterea deciziei de sancționare disciplinară cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cercetării disciplinare prealabile echivalează cu vicierea acestei cercetări, imprimă caracter nelegal sancționării disciplinare astfel dispuse și atrage nulitatea sancționării, potrivit prevederilor Codului Muncii.

Instanța a reținut că această nulitate are caracterul unei nulități exprese, în cazul căreia legea instituie o prezumție "juris tantum" de vătămare, astfel încât beneficiarul ei nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale.

"În raport de vădita temeinicie a motivului de nelegalitate examinat mai sus, instanța constată că nu mai este necesar/oportun să cerceteze și celelalte motive de nulitate și netemeinicie invocate de către reclamant, indiferent de rezultatul acestui demers soluția cu privire la nulitatea deciziei fiind aceeași, impusă de temeinicia motivului de nelegalitate examinat anterior.

VIDEO Tornade în SUA - Decese și zeci de case distruse CITEȘTE ȘI VIDEO Tornade în SUA - Decese și zeci de case distruse

Față de cele mai sus reținute, întrucât nulitatea actului de concediere este atrasă de caracterul viciat al cercetării disciplinare prealabile, fără posibilitate de a fi remediat, văzând prevederile articolelor 78 și 80 din Codul Muncii, instanța urmează a anula decizia contestată și va dispune reintegrarea reclamantului în funcția și postul deținut anterior concedierii, precum și obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul pentru perioada cuprinsa între data concedierii și reintegrarea efectivă", mai scrie în motivare.

Oracle Romania a atacat cu apel sentința Tribunalului București din aprilie 2024, pe care Curtea de Apel București a respins-o, printr-o decizie definitivă, la începutul lunii martie a acestui an.

Compania este parte a gigantului american Oracle, al doilea cel mai mare producător mondial de aplicații software, după Microsoft.

viewscnt
Afla mai multe despre
oracle
concediere
angajat