Președintele Klaus Iohannis a transmis persoanelor care au manifestat marți și miercuri seara în București și în alte orașe că le-a auzit și înțeles, hotărând ca, înainte să numească noul prim-ministru, să aibă o discuție și cu reprezentanții "străzii".
El i-a chemat pe reprezentanții societății civile să vină vineri la Palatul Cotroceni, pentru o discuție pe această temă, după consultările pe care le va avea cu partidele parlamentare.
"Am urmărit aseară cu mare atenție manifestațiile de stradă. Sunt foarte mulțumit că au fost manifestații fără violențe, fără exagerări, și am un mesaj important pentru toți cei care au fost și aseară, și alaltăieri în stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre. Am decis ca, în continuarea consultărilor cu partidele, planificate pentru astăzi și mâine, să consult, în premieră, un nou actor: societatea civilă. Voi convoca pentru vineri după-amiaza un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât și ceea ce se numește «strada». Este important pentru mine și doresc să le cunosc părerile și opțiunile. În acest fel, voi cunoaște atunci când voi lua o decizie și opțiunile partidelor, dar și opțiunile societății civile", a spus Iohannis.
Demisia Guvernului Ponta nu a potolit mișcările de stradă din România. Peste 30.000 de oameni au ieșit, miercuri seara, la proteste doar în București, potrivit unor estimări neoficiale. Zeci de mii de oameni s-au adunat și în restul orașelor mari din țară.