Gabriel Biriș a demisionat din postul de secretar de stat în Finanțe UPDATE Explicațiile sale pentru decizie

Gabriel Biriș a demisionat din postul de secretar de stat în Finanțe UPDATE Explicațiile sale pentru decizie
scris 8 sep 2016

Gabriel Biriș a demisionat din postul de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. El este și coordonatorul Departamentului de Legislație Fiscală din instituție. UPDATE Gabriel Biriș a scris pe facebook că susține, de câțiva ani, principiile care au stat la baza proiectului de modificare a codului fiscal pentru care a acceptat cu bucurie sa se alăture Guvernului Cioloș. Astfel, el lasă să se înțeleagă că atât premierul, cât și ministrul de Finanțe cunoșteau ceea ce susține și la ce lucrează.Totodată, le mulțumește foștilor colegi din Finanțe pentru efortul colectiv făcut pentru acest proiect.

"Din pacate, momentul si modul in care acest proiect a intrat in atentia pubilicului, furia generata de intelegerea gresita a masurilor propuse, apropierea de alegeri, au generat neincredere in acest proiect. Evident, am prezentat Premierului demisia mea.

Urmărește-ne și pe Google News

Este insa un proiect in care cred si pe care il voi sustine cu tarie, chiar daca pentru moment el trebuie "parcat".

Au fost cateva luni absolut extraordinare, cu bune si rele, in care am muncit cu totii pentru a gasi solutii pentru a da speranta ca se pot face politici publice pentru binele comun. Pe langa colegii din guvern, lunile acestea mi-au confirmat ceva ce eu deja stiam: in ministerul de finante sunt multi oameni profesionisti, de buna credinta, care pot ajuta intr-un mod foarte eficient la gasirea si implementarea unor astfel de solutii.

Acest proiect a insemnat un efort colectiv remarcabil, pentru care le multumesc. Acesta munca nu trebuie irosita!", scrie Gabriel Biriș.

El și-a depus demisia după ce a susținut public proiectul de modificare a Codului Fiscal, prezentat în premieră de Profit.ro ca fiind redactat în minister, dar neasumat de către ministrul Finanțelor. Printre altele, proiectul crește contribuțiile de asigurări ale angajaților, afectând puternic PFA-urile.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a arătat că premierul Dacian Cioloș i-a mulțumit lui Biriș pentru activitatea în Executiv, dar a precizat că acesta a lansat în dezbatere publică măsuri pe care Cabinetul nu și le asumă.

El a spus că Gabriel Biriș are experiență în mediul privat și a venit în Guvern cu multe propuneri bune, însă în cazul propunerilor privind Codul fiscal Executivul are un mandat clar de simplificare a fiscalității și de menținere sau chiar scădere a nivelului taxării, pe care Biriș nu l-a respectat.

Miercuri seara, secretarul de stat din Ministerul Finanțelor a confirmat existența proiectului de modificare a Codului Fiscal, prezentat în premieră de Profit.ro, dar neasumat de ministrul Finanțelor, și a aratat că planul era ca documentul să fie prezentat public la un anumit moment, pentru a putea fi și explicat.

Anterior, ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a afirmat, legat de acest proiect care schimbă Codul Fiscal, prezentat de Profit.ro, că la nivelul ministerului au fost mai multe proiecte luate în considerare la nivel tehnic, dar că nu și-l asumă și nu îl va semna. Întrebată repetat, la Antena 3, dacă în minister există acest proiect, Dragu a evitat de fiecare dată să răspundă ferm, dar a admis că Direcția de Legislație fiscală a lucrat la mai multe proiecte.

EXCLUSIV Fiscul va lipi înștiințări pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să primească acte administrative fiscale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiscul va lipi înștiințări pe ușa casei sau a firmei celor care refuză să primească acte administrative fiscale

La insistențele jurnaliștilor de a li se răspunde dacă proiectul există sau nu în minister, Dragu a replicat de fiecare dată doar că ea personal nu și-l asumă și nu va semna documentul.

Ea a adăugat însă că va discuta cu secretarul de stat Gabriel Biriș, care conduce Departamentul de Legislație Fiscală, și cu colegii acestuia și va investiga cum a ajuns în spațiul public acest proiect.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal, prezentat în premieră de Profit.ro, are 99 de pagini, cuprinde modificări multiple și cu siguranță a fost lucrat în interiorul Ministerului de Finanțe, transmite Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, care cere public să i se comunice cine și cu ce scop a lucrat acest document și, de asemenea, cine suportă consecințele economice ale impactului în rândul investitorilor, angajaților și angajatorilor români.

viewscnt
Afla mai multe despre
biris