EXCLUSIV Dosarul lui Gabriel Oprea ar putea ajunge chiar de mâine la DNA

EXCLUSIV Dosarul lui Gabriel Oprea ar putea ajunge chiar de mâine la DNA
scris 28 oct 2015

Surse judiciare declară pentru Profit.ro că Parchetul de pe lângă Tribunalul București și-ar putea declina, joi, competența de soluționare a dosarului Coloana Oficială în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. Asta, după ce vicepremierul Gabriel Oprea a fost audiat, astăzi, la Parchetul Capitalei, în calitate de martor.

Sursele consultate de Profit.ro precizează că Parchetul de pe lângă Tribunalul București nu are competența de a-l cerceta pe Gabriel Oprea, date fiind funcția acestuia de ministru, natura infracțiunilor care se conturează în dosar și legătura directă dintre faptele comise și atribuțiile sale de demnitar. Acesta este și motivul pentru care Oprea a fost audiat astăzi doar în calitate de martor.

Urmărește-ne și pe Google News

Aceleași surse arată că în dosarul Coloana Oficială se conturează indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum este ea reținută de Legea nr. 78/2000, ceea ce atrage competența Direcției Naționale Anticorupție. O decizie în acest sens ar urma să fie adoptată joi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Asta, în condițiile în care dispozitivele de însoțire – termenul folosit chiar de Gabriel Oprea, pentru a defini, din punct de vedere juridic, coloana sa oficială - au fost aprobate, prin ordin al ministrului de Interne, chiar de către Oprea. Și vorbim despre peste 1.500 de astfel de misiuni doar în 2015, adică toate deplasările pe care le-a făcut Gabriel Oprea în acest an.

De altfel, ONG-urile APADOR-CH și Societatea Academică Română au cerut prin scrisori publice, încă de astăzi, ca DNA să demareze cercetări, sub considerentul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu.

Scandalul a izbucnit după ce antemergătorul din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, polițistul-motociclist Bogdan Gigina, și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o groapă, pe bulevardul Știrbei-Vodă din Capitală, în data de 20 octombrie.   

viewscnt
Afla mai multe despre
gabriel oprea
dna
coloana oficiala
accident