Vioara Stradivarius Joachim-Ma, vândută cu 11,3 milioane de dolari, al treilea cel mai mare preț obținut pentru un instrument muzical la o licitație

Life   
Vioara Stradivarius Joachim-Ma, vândută cu 11,3 milioane de dolari, al treilea cel mai mare preț obținut pentru un instrument muzical la o licitație

O vioară Stradivarius rară, fabricată în 1714 de Antonio Stradivari în timpul „perioadei sale de aur”, a fost adjudecată vineri cu 11,3 milioane de dolari la o licitație organizată la New York, al treilea cel mai mare preț obținut pentru un instrument muzical, a anunțat casa Sotheby's, relatează AFP.

„Această vioară extraordinară reprezintă apogeul meșteșugului și al istoriei muzicii clasice. Sunetul său de neegalat și proveniența sa istorică au captivat deopotrivă colecționarii și muzicienii”, a declarat Mari-Claudia Jimenez, președinte al Sotheby's Americas, într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Cunoscută pentru sunetul său extraordinar, această vioară, „Joachim-Ma Stradivarius”, numită după foștii săi proprietari, a obținut al treilea cel mai mare preț pentru un instrument muzical vândut la licitație.

Recordul este deținut de o altă vioară a lutierului din Cremona, „Lady Blunt”, vândută în 2011 pentru 15,9 milioane de dolari.

GRAFICE România a importat vineri “molecule” de gaze, rusești probabil, din Ungaria, pentru acoperirea consumului intern, în pofida declarațiilor ministrului energiei CITEȘTE ȘI GRAFICE România a importat vineri “molecule” de gaze, rusești probabil, din Ungaria, pentru acoperirea consumului intern, în pofida declarațiilor ministrului energiei

„Ceea ce face Stradivariul Joachim-Ma atât de extraordinar este sunetul său excepțional, bogat, complex și plin de profunzime”, a declarat Sotheby's.

Instrumentul a aparținut violonistului și profesorului Si-Hon Ma, care l-a donat Conservatorului New England (NEC) din Boston, unde a studiat, cu condiția ca într-o zi să îl vândă pentru a finanța burse de studiu.

Vioara aparținuse anterior lui Joseph Joachim, unul dintre cei mai influenți violoniști ai secolului al XIX-lea, celebru pentru colaborările sale cu compozitori precum Johannes Brahms.

viewscnt
Afla mai multe despre
stradivarius
licitatie sotheby's
vioara joachim-ma stradivarius