În Viena există de mai mulți ani un restaurant unde chelnerii au fost înlocuiți cu trenuri în miniatură, mâncarea și băuturile fiind aduse direct la masa clienților pe circa 600 de metri de șine de tren care traversează localul.
Și în București a existat, în urmă cu circa 10 ani, o inițiativă similară, în zona Palatului Parlamentului, localul fiind însă închis după circa doi ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Fondatorul Jaromir Budik povestește că primul restaurant a fost deschis în Brno, însă locația inițială nu atrăgea suficienți clienți. Astfel, a apărut nevoia de a oferi ceva inovator, care să atragă oamenii și să le ofere o experiență deosebită.
Conceptul a prins rădăcini și în Praga, iar acum se află și în Viena, oferind o combinație perfectă între divertisment și gastronomie de calitate, arată G4Food.ro.
Budik subliniază că trenulețele sunt doar o parte a experienței, iar succesul restaurantului se bazează pe calitatea mâncării. Se pune accent pe preparate proaspete, precum burgerii și fripturile din carne bio, și pe un standard ridicat de prospețime și autenticitate.
Pentru o experiență cu adevărat memorabilă, trenulețele Výtopna au fost create special pentru a rezista transportului constant al mâncării și băuturilor. Restaurantul utilizează o tehnologie avansată și măsuri speciale de curățare pentru a garanta confortul și siguranța tuturor clienților.