O navă spațială privată americană a aterizat pe Lună

Life   
O navă spațială privată americană a aterizat pe Lună

O companie americană a reușit, duminică, aterizarea navei sale spațiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP.

Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospace a aterizat la 03:34, ora de Est a Statelor Unite (08:34 GMT), lângă Mons Latreille, o formațiune vulcanică din Mare Crisium, pe partea de nord-est a Lunii, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

"Suntem pe Lună!", a exclamat un inginer de la centrul de control al misiunii din Austin, Texas, în aplauzele întregii echipe.

Joi, un alt robot spațial, care operează tot în numele NASA, urmează să încerce să aterizeze pe Lună. Aceste două misiuni, programate să aibă loc la doar câteva zile distanță - în condițiile în care au trecut mai bine de 50 de ani între încheierea programului Apollo și întoarcerea unei nave spațiale americane pe Lună - atestă importanța crescândă a sectorului privat în explorarea spațială.

Versace este o țintă de preluare pentru mai multe companii de modă: Prada și Only The Brave, printre potențialii cumpărători CITEȘTE ȘI Versace este o țintă de preluare pentru mai multe companii de modă: Prada și Only The Brave, printre potențialii cumpărători

Duminică, Blue Ghost a ajuns pe satelitul natural al Pământului după o călătorie de 45 de zile, realizând în acest timp o serie de fotografii spectaculoase. Acest robot auriu compact, înalt de 2 metri și lat de 3,5 metri, transportă o varietate de instrumente științifice ale NASA.

Printre acestea se numără un instrument pentru forarea solului lunar și analiza temperaturilor acestuia, precum și o cameră foto.

Noutățile Netflix pentru luna martie - Scarface, Oppenheimer și Drive to Survive sezonul 7. Promite povești fantastice, dar aduce și producții „pline de adrenalină și acțiune” CITEȘTE ȘI Noutățile Netflix pentru luna martie - Scarface, Oppenheimer și Drive to Survive sezonul 7. Promite povești fantastice, dar aduce și producții „pline de adrenalină și acțiune”

Acest lucru ar trebui să permită oamenilor de știință să studieze praful lunar și „să caracterizeze structura și proprietățile termice ale interiorului Lunii”, a explicat un oficial NASA înainte de lansare.

Odată ajunsă pe Lună, Blue Ghost va funcționa timp de 14 zile terestre și este de așteptat să surprindă un apus de soare și o eclipsă totală de Lună, un eveniment care are loc atunci când Luna trece în umbra Pământului.

viewscnt
Afla mai multe despre
nava spatiala
luna