Muzeul „Sigmund Freud” din Viena, redeschis

Muzeul „Sigmund Freud” din Viena, redeschis
scris 30 aug 2020

Muzeul „Sigmund Freud” din Viena a fost redeschis sâmbătă, după 18 luni de renovare, iar acum toate încăperile private și cele în care a lucrat psihoanalistul timp de 47 de ani sunt accesibile publicului.

Zona expozițională are acum, după transformare, 550 de metri pătrați, a spus directoarea Monika Pessler, potrivit tellerreport.com.

Urmărește-ne și pe Google News

Casa în care Freud a trăit în total 47 de ani înainte să fugă de naziști, în 1938, a fost muzeu începând cu 1970 și are în jur de 110.000 de vizitatori anual, scrie News.ro.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Lupta dintre Apple și dezvoltatorul jocului Fortnite, în nouă fază: Contul din App Store al Epic Games a fost suspendat CITEȘTE ȘI Lupta dintre Apple și dezvoltatorul jocului Fortnite, în nouă fază: Contul din App Store al Epic Games a fost suspendat

Pe lângă trei noi expoziții permanente, în centru se află fostul apartament al familiei și cabinetul lui Freud și al fiicei lui Anna.

Note, ediții princeps, fotografii și obiecte personale, precum geanta de doctor, oferă detalii despre cariera lui.

Începând cu octombrie 2020, va fi posibil accesul și în bibliotecă. Este considerată cea mai mare bibliotecă din Europa dedicată psihoanalizei.

„Freud a avut ocazia de a lua câte ceva cu el în exilul la Londra și este important pentru noi să marcăm aceste goluri, ceea ce reprezintă o metaforă pentru pierderea culturii și umanității sub teroarea regimului nazist”, a explicat directoarea.

În perioada nazistă, la adresa din Berggasse exista un apartament colectiv pentru evrei. În total 76 de oameni și-au așteptat aici deportarea spre lagărele de extreminare.

Freud, născut pe 6 mai 1856, în Cehia, a părăsit Berggasse 19 pe 4 iunie 1938 și a murit în exil, la Londra, pe 23 septembrie 1939. Patru surori ale lui au fost victime ale Holocaustului.

viewscnt
Afla mai multe despre
sigmund freud
muzeu
viena