Rapperul american și producător muzical Kanye West caută să obțină o viză de afaceri sau de antreprenor în România, Letonia și Slovacia, apreciind că viitorul său în America de Nord este „limitat” din cauza unui șir de controverse publice.
La începutul acestei săptămâni, mass-media a raportat că investițiile imobiliare de mai multe milioane de dolari ale West se prăbușesc, împreună cu speranțele sale de a mai cânta live sau de a-și recâștiga sponsorii care au tăiat legăturile cu el în ultimii ani.

Au apărut informații și despre încercările sale eșuate de a cumpăra suprafețe mari de teren în Africa și Europa, unde sperase să-și găzduiască festivalurile, complicându-și și mai mult eforturile de a-și relansa cariera pe scena globală, conform The U.S. Sun.
„Simte că prezentul și viitorul său sunt limitate în SUA în multe feluri. El caută o cale de ieșire pentru a-și dezvolta afacerile și viața într-un loc în care poate fi cu adevărat el însuși și să se simtă apreciat. În SUA, se pare că toată lumea îi întoarce spatele.
El vede UE ca următoarea sa oază de libertate și antreprenoriat. Se simte binevenit acolo și vrea să facă tot ce îi stă în putere pentru a-și reloca și a-și conduce proiectele din Europa.

Este obsedat de Europa și va face tot posibilul pentru a se muta acolo”, spune un apropiat al acestuia, punctând faptul că soția sa are cetățenie UE, fiind italiancă.
The U.S. Sun a vorbit, de asemenea, cu un consultant european de investiții și administrație, care susține că i s-a cerut să exploreze „oportunități” pentru starul muzicii dezamăgit.
„Kanye este foarte motivat să-și găsească o casă nouă în străinătate și să-și atingă obiectivele. Orice țară europeană îi acordă viză sau cetățenie, el o va accepta. Simte că nimeni din SUA nu mai vrea să lucreze cu el. Este frustrat, dar nu vrea să rămână inactiv”, a spus consultantul.

Kanye West are diferite afaceri în cosmetice și imobiliare.
A câștigat 170 de milioane de dolari din contractul cu firma Adidas, alături de care a lansat o marcă vestimentară și de pantofi de sport.
Casa sa de producții discografice Good Music este evaluată la aproximativ 90 de milioane de dolari.
Și-a anunțat și intenția de a lansa o linie de mobilier în colaborare cu IKEA.
Eliminarea pantofilor sport Yeezy, o linie de produs foarte profitabilă, a afectat vânzările realizate de Adidas, în special în SUA.

La acest moment are un plan de a câștiga bani prin închirierea de avioane private.
Un consultant în industria aviației private a dezvăluit că Kanye intenționează să închirieze avioanele unor clienți bogați – inclusiv directori executivi și celebrități – care își pot permite prețurile premium ale biletelor, care nu au fost încă stabilite.
Cele două aeronave luate în considerare sunt un Gulfstream G650ER de 38 de milioane de dolari și un Dassault Falcon 900LX de 40 de milioane de dolari.
Se așteaptă ca Kanye să cheltuiască cel puțin 20 de milioane de dolari pentru modernizări ample de interior, care vor include scaune din piele italiană de 40.000 de dolari, un bar complet aprovizionat și alte facilități de lux.

În ultima perioadă a generat însă o serie de controverse, inclusiv apărând alături de soția sa, Bianca, în ținute bizare.
Un alt moment controversat a fost în noiembrie 2022, când și-a anunțat intenția de a candida din nou la alegerile prezidențiale, din 2024, din Statele Unite.
El candidase ca independent la alegerile prezidențiale din 2020, când a primit aproximativ 70.000 de voturi în 12 state din SUA.