Legislația privind acordarea ajutoarelor de stat va fi simplificată, astfel încât să poată fi acordate rapid măsuri de sprijin companiilor Cupru Min SA, IAR Ghimbav, Societății Naționale a Apelor Minerale sau micilor producători de energie regenerabilă, potrivit unui proiect al Ministerului Finanțelor.
Finanțele au elaborat un proiect de modificare a ordonanței de urgență privind procedurile în materie de ajutor și a legii concurenței. Inițiativa este motivată, potrivit notei de fundamentare, de situația unor companii de stat care ”reclamă analizarea cu celeritate a măsurilor de sprijin din partea statului”.
Exemplele date se referă la posibilitatea ca Ministerul Economiei să acorde un ajutor individual producătorului de cupru Cupru Min SA Abrud pentru valorificarea resurselor minerale sau pentru recuperarea metalelor din apele acide provenite de pe haldele de steril. Compania deține drepturile de exploatare pentru cel mai mare zăcământ de cupru din România, de la Roșia Poieni. În ultimii 8 ani s-a încercat de două ori privatizarea Cupru Min, tentativele eșuând de fiecare dată.
CITEȘTE ȘI Decizia de listare la Bursă a Societății Naționale a Sării a fost amânatăInițiatorul proiectului de act normativ mai arată că același minister al Economiei nu poate, în condițiile legislației actuale, să modernizeze fabricația de avioane printr-un grant acordat societății IAR SA Ghimbav sau să achiziționeze fabrici de îmbuteliere de apă minerală prin acordarea unui grant Societății Naționale a Apelor Minerale, se mai explică în documentul citat.
La rândul său, Ministerul Energiei nu poate sprijini micii producători de energie regenerabilă, cu centrale cu puteri mai mici de 500 KW, prin acordarea de subvenții prin prețuri reglementate de vânzare, sau nu poate implementa Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață sau Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, susține nota de fundamentare.
În document mai este menționată imposibilitatea Ministerului Mediului de a institui, din cauza normelor în vigoare, o schemă de ajutor de stat pentru acordarea de compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
CITEȘTE ȘI Luxoft Romania vrea să angajeze 100 de specialiști IT pentru proiecte autoÎn concluzie, Finanțele consideră că o lipsă de reacție rapidă a autorităților statului sau o tergiversare a acordării măsurilor de sprijin menționate are urmări imediate în economia națională.
În aceste condiții, instituția propune o serie de modificări ale legislației. Astfel, ajutoarele de stat vor fi acordate de autoritățile centrale doar în baza unui memorandum aprobat de guvern, care va trebui, în prealabil, să obțină avizul Consiliului Concurenței. De asemenea, orice ajutor de stat trebuie să fie fundamentat de inițiator/furnizor care trebuie să argumenteze necesitatea intervenției statului în economia de piață.
Actele normative/administrative care vor iniția măsuri de ajutor de stat vor cuprinde cel puțin: obiectivul, modalitatea acordării, beneficiarii, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate, prevederea europeană aplicabilă în conformitate cu legislația ajutorului de stat.
Același proiect prevede ca toate măsurile propuse să fie prezentate de două ori pe an, Ministerul Finanțelor având rolul de monitorizare, alături de Ministerul Fondurilor Europene care trebuie să verifice dacă proiectele ar putea să se califice pentru finanțarea din fonduri europene.