Sectorul construcțiilor a revenit pe plus în septembrie, cu un avans de 0,7%

Sectorul construcțiilor a revenit pe plus în septembrie, cu un avans de 0,7%
scris 14 nov 2016

Lucrările de construcții au înregistrat în septembrie o creștere de 0,7% față de aceeași lună din 2015, după declinul sever din august, în special ca urmare a majorării construcției de clădiri nerezidențiale, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

În august, lucrările de construcții au scăzut cu 5,3% față de aceeași perioadă din 2015,  cel mai mare declin din octombrie 2014, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Cumulat pe primele nouă luni, construcțiile au avansat cu 1,9% față de perioada similară a anului trecut.

Statisticile oficiale arată că, în luna aseptembrie 2016, s-au înregistrat creșteri, comparativ cu a noua lună din anul trecut, la două din cele trei mari categorii de construcții.

Lucrările la clădiri rezidențiale au urcat cu 2,7% față de septembrie 2015, iar cele la clădiri nerezidențiale au crescut cu 7,6%.

Ikea reduce de Black Friday cu până la 50% din prețul unor produse CITEȘTE ȘI Ikea reduce de Black Friday cu până la 50% din prețul unor produse

În schimb, lucrările de construcții inginerești s-au redus cu 3,1%.

"Pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente cu 3,1% și la construcții noi cu 2,1%. Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 10,2%", se arată în comunicatul INS.

Față de august, lucrările de construcții au crescut în luna septembrie cu 18,5%, pe serie brută și cu 2,4% pe seria ajustată în funcție de variațiile sezoniere.

Anul trecut, lucrările de construcții au crescut cu 10,4% față de anul precedent.

Numărul de locuințe terminate a crescut anul trecut cu 10,4% față de 2014, până la 47.017, după șase ani la rând de scădere, dar rămâne semnificativ mai mic decât nivelul de dinainte de criză.

În 2008, an de vârf pentru construcțiile din România, s-au finalizat 64.414 de locuințe.

viewscnt
Afla mai multe despre
constructii
ins