Întreprinderile mici și mijlocii nu vor mai beneficia de facilități pentru acces la achizițiile publice de produse, lucrări și servicii, precum reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție, deoarece Guvernul a anulat astăzi această facilitate, arătând că oficialii Comisiei Europene consideră că există o discriminare față de firmele care nu au acest statut și pot sancționa România.
Până astăzi, Legea privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii asigura IMM-urilor accesul la licitații publice, autoritățile acceptând ca acestea să îndeplinească doar jumătate din criteriile legate de cifra de afaceri, de garanția pentru participare și de garanția de bună execuție impuse pentru înscriere.
Acum, însă, această facilitate a fost anulată de Guvern, care arată că a primit mesaje în acest sens din partea Comisiei Europene.
CITEȘTE ȘI Ghinea: Guvernul ar putea promova o „listă neagră” a firmelor care să nu mai participe la licitații pentru că în trecut au fraudat statulAstfel, prin eliminarea acestor facilități considerate de către Comisia Europeană, potrivit Guvernului de la București, ca fiind măsuri care creează o discriminare pozitivă față de operatorii economici care nu au acest statut, IMM-urile vor fi obligate să participe la licitații publice în aceleași condiții ca și ceilalți operatori la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și a contractelor de concesiune de lucrări și servicii.
"Măsura modificării legislative a fost decisă de Guvern având în vedere că, în cazul declanșării de către Comisia Europeană împotriva României a procedurii de infringement în baza celor semnalate în acest dosar, este posibil ca auditul Comisiei să aplice corecții financiare în toate proiectele cu finanțare nerambursabilă în care s-au derulat proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică, în care IMM-urile din România au beneficiat de facilitățile menționate", este justificarea Guvernului.
În același timp, Executivul argumentează arătând că noul cadru legal în domeniul achizițiilor publice, adoptat pe parcursul acestui an, conține o serie de prevederi care promovează accesul IMM-urilor la această piață, cum ar fi faptul că împărțirea pe loturi a contractului de achiziție publică devine regulă, autoritățile contractante având obligația de a justifica decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi.
De asemenea, introducerea unui mecanism care să permită plăți directe către subcontractanți facilitează indirect, în opinia Guvernului, accesul IMM-urilor la piața achizițiilor publice, având în vedere că, în multe situații, subcontractanții sunt întreprinderi mici și mijlocii.