Economia Statelor Unite a înregistrat o creștere de 3,2% în trimestrul al treilea, cel mai rapid ritm în peste doi ani, susținută de consum, investiții publice și exporturi, potrivit datelor publicate marți de Departamentul pentru Comerț, revizuite în creștere de la o estimare inițială de 2,9%, transmite MarketWatch.
Datele marchează cea mai mare creștere economică după cea consemnată de economia SUA în trimestrul doi al anului 2014 și sunt peste ritmul de 3,1% anticipat de analiști, scrie News.ro.
Cheltuielile de consum au urcat cu 2,3% în trimestrul al treilea, peste estimarea inițială, de 2,1%, a Departamentului pentru Comerț, și cel mai rapid ritm de după 2002.
O altă contribuție importantă la avansul PIB a venit din partea investițiilor companiilor în structuri precum birouri și fabrici, care au crescut cu 10,1%, cu mult peste estimarea inițială de 5,4%.
Profiturile companiilor au urcat cu 6,6% în trimestrul al treilea,o performanță mult superioară declinului de 0,6% consemnat în trimestrul al doilea.
Investițiile rezidențiale au avut o evoluție mai slabă decât au arătat alți indicatori economici, precum autorizațiile de construcții, și s-au contractat cu 4,4%, estimarea inițșială fiind de 6,2%.
Exporturile au crescut cu 10,1%, ușor peste previziunile anterioară de 10%, datorită livrărilor de soia. Exporturile de bunuri au cea mai bună evoluție din ultimii trei ani.
CITEȘTE ȘI Salariul minim a crescut cu 80% în ultimii 6 ani, iar productivitatea muncii cu doar 26%. Peste 140.000 de firme riscă să nu țină ritmulDatele referitoare la importuri au fost revizuite ușor în scădere, la un avans de 2,1%, de la 2,3%.
Inflația core, care exclude categoriile cu prețuri volatile, precum alimentele și energia, s-a menținut din trimestrul al treilea la ritmul de 1,7% anticipat inițial. Indicatorul este aproape de ținta Rezervei Federale de 2%.
Majoritatea analiștilor și investitorilor anticipează că Rezerva Federală va mări dobânda de referință la ședința de politică monetară din decembrie.