Bucurei, UPC: Dezvoltarea rețelelor telecom suplimentează creșterea PIB-ului unei țări; în România, plusul este de 0,6-0,8 puncte procentuale

Bucurei, UPC: Dezvoltarea rețelelor telecom suplimentează creșterea PIB-ului unei țări; în România, plusul este de 0,6-0,8 puncte procentuale
scris 16 mar 2016

Investițiile în rețelele telecom și, implicit, creșterea accesului populației la internet, aduc un plus la dezvoltarea economică a unei țări, a declarat directorul de marketing al UPC România, Bogdan Bucurei.

“Studiile noastre au arătat că, în România, o creștere cu 10 puncte procentuale a penetrării internetului în gospodării a adus un plus de 0,6 - 0,8 puncte procentuale în creșterea PIB. În alte state ale Europei, spre exemplu Irlanda, plusul a fost de 1,2 puncte procentuale”, a afirmat Bucurei, prezent la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.

Urmărește-ne și pe Google News

În privința penetrării internetului în mediul rural, reprezentantul UPC spune că extinderea rețelelor în această zonă este binevenită, dar nu contribuie semnificativ, sub 5%, la creșterea suplimentară a PIB-ului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Stanciu, eMAG: A venit timpul să construim produse românești; Noi, ca susținere a statului în străinătate, am primit ridicări din umeri CITEȘTE ȘI Stanciu, eMAG: A venit timpul să construim produse românești; Noi, ca susținere a statului în străinătate, am primit ridicări din umeri

"Degeaba aduci net în această zonă dacă accesul populației la terminale este limitat nivelul prețurilor. Cu salariile din zona respectivă nu poți să cumperi un smartphone, nu mai vorbim de un laptop", a spus Bucurei. 

UPC România este una dintre cele mai mari companii de telecomunicații prin cablu de pe piața locală.

Operatorul român este afiliat la UPC Broadband, divizia europeană a Liberty Global, una dintre cele mai mari companii de comunicații prin cablu din lume.

Compania furnizează servicii de televiziune (digitală, prin satelit și analogică), internet în bandă largă și telefonie în aproximativ 300 de localități.

UPC Romania a consemnat, la finele anului trecut, un număr de 2,2 milioane de abonamente, cu 15,2% mai mult față de decembrie 2014, iar cel al clienților cu 4,8%, la 1,24 milioane, potrivit datelor grupului american Liberty Global.

Bucurei, UPC: Dezvoltarea rețelelor telecom suplimentează creșterea PIB-ului unei țări; în România, plusul este de 0,6-0,8 puncte procentuale
viewscnt
Afla mai multe despre
upc
retele
investitii
impact
pib