Cei de la Samsung au promis anul trecut că vor lansa update-uri de securitate lunare pentru smartphone-urile cu Android, iar acum încep să se și țină de cuvânt. Parțial.
Nenumăratele probleme de securitate ale Android-ului, descoperite anul trecut, au determinat o parte dintre producători să ia măsuri în acest sens. Samsung, de exemplu, și-a luat în serios rolul de cel mai important brand din rândul producătorilor de telefoane cu Android și a promis că va emite în fiecare lună patch-uri de securitate pentru utilizatorii săi. Doar că promisiunea și PR-ul nu corespund, cel puțin de această dată.
În luna ianuarie, o parte dintre posesorii de smartphone-uri Samsung vor primi update-urile de securitate promise. Dar, pe o parte, va fi o furnizare treptată, care va lungi suficient de mult livrarea pentru a face imposibil un sistem de update-uri lunar, așa cum s-a promis. Dar aici nu e de vină doar producătorului, ci întregul proces de actualizare al telefoanelor cu Android, care implică și aprobarea operatorilor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe de altă parte, cum era de așteptat, nu toate telefoanele Samsung vor beneficia de update-urile de securitate. Deși Samsung nu a specificat ce telefoane sunt vizate, este foarte probabil ca lista să fie foarte scurtă și să includă doar vârfurile de gamă și doar din ultimii doi ani.
Însă Samsung nu este de blamat ”prea tare”. Măcar coreenii fac eforturi în acest sens, spre deosebire de mulț alți producători de telefoane cu Android rămași indiferenți la acest aspect. Principalul vinovat este chiar ecosistemul Android, cu nenumărați producători, modele și specificații tehnice. Dincolo de avanatajele evidente ale unei piețe cu o concurență extrem de acerbă, utilizatorii se lovesc și de acest gen de probleme, de care ar trebui să fie conștienți de la bun început. Este o problemă prea complexă pentru a putea fi rezolvată ușor.