Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat și rămas fără licență, s-a înțeles cu 3 dintre acționarii săi principali să împrumute de la aceștia, fără garanții, suma totală de 1,5 milioane dolari, la o dobândă de 12% pe an, relevă date analizate de Profit.ro.
Compania listată la Bursa din Toronto încearcă să obțină anularea deciziei favorabile României din procedura de arbitraj derulată timp de 9 ani la Washington, în care compania solicitase despăgubiri de miliarde de dolari de la statul român pentru pretinsa blocare abuzivă a proiectului minier, despăgubiri respinse de tribunalul de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID).
O eventuală anulare a deciziei ar însemna eliminarea obligației Gabriel Resources de a plăti statului român costuri de arbitraj de circa 10 milioane dolari, precum și reluarea procedurii.
Aflată într-o situație financiară ″critică″, conform propriilor declarații, Gabriel Resources s-a înțeles recent cu 3 dintre acționarii săi principali să împrumute de la aceștia, fără garanții, suma totală de 1,5 milioane dolari, la o dobândă de 12% pe an, potrivit unui document oficial.
Creditele sunt contractate în perspectiva unei oferte de plasament privat de acțiuni pe care Gabriel Resources intenționează să o deruleze anul viitor și prin care țintește să obțină până la 4 milioane dolari. Împrumuturile ar urma să fie restituite din banii pe care canadienii speră să-i strângă prin acest plasament privat, Gabriel Resources angajându-se față de creditori să strângă cel puțin 3 milioane de dolari până la finalul lunii martie 2025.
Gabriel Resources estimează că, în prezent, mai are bani pentru a ″trăi″ până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor. La 30 septembrie 2024, compania avea numerar și echivalente de numerar de 600.000 dolari, după ce, în cursul trimestrului III, a cheltuit în medie cam 700.000 dolari pe lună, în proporție covârșitoare pentru acoperirea costurilor acțiunii în anularea deciziei arbitrale a ICSID.
CITEȘTE ȘI Activitatea manufacturieră din Europa și-a continuat declinul, în timp ce China și SUA au înregistrat îmbunătățiriCei trei acționari care au împrumutat bani celor de la Gabriel Resources sunt fondurile de hedging americane Electrum Global Holdings (13,25% din acțiuni) și Paulson & Co (12,46%), precum și compania românească de investiții financiare Swiss Capital SA, controlată de Bogdan Juravle și Sorin Apostol, potrivit termene.ro.
Cele mai recente informații disponibile arată că, la nivelul lunii mai a anului în curs, Swiss Capital SA deținea 45.351.350 de acțiuni Gabriel Resources, reprezentând circa 4,3% din capitalul companiei canadiene. Decizia favorabilă României din arbitrajul Roșia Montană, din martie anul acesta, a dus la prăbușirea cotației titlurilor Gabriel Resources, valoarea portofoliului deținut de Swiss Capital SA reducându-se cu peste 96%, de la 62,289 milioane lei la 31 decembrie 2023 la numai 2,276 milioane lei la 24 mai 2024.
CITEȘTE ȘI VIDEO Un român a plecat cu o Dacie electrică spre Cercul Polar. De câte ori va încărca bateriaConfirm G4Media, Gabriel Resources a cerut anularea deciziei ICSID pentru că, printre altele, unul dintre cei doi arbitri care a decis în favoarea statului român era plătit de un ONG anti-Roșia Montană, iar același arbitru, împreună cu președintele Tribunalului, erau remunerați de o instituție sponsorizată de avocații statului român.
Decizia din martie favorabilă României este momentan suspendată.