De la declanșarea invaziei ruse, în urmă cu trei ani, războiul din Ucraina a produs echivalentul a 229,7 milioane de tone de CO2, adică la fel de mult cât 120 de milioane de mașini într-un an sau cât emisiile anuale combinate ale Austriei, Ungariei, Cehiei și Slovaciei, potrivit unui raport publicat luni de Initiative to Account for the Greenhouse Gases of War (IGGAW), care precizează că emisiile au crescut cu 30% (55 de milioane de tone) în ultimul an de conflict, transmite EFE.
Pe sectoare, luptele au fost principalul responsabil pentru CO2 emis în acești trei ani, cu 82,1 milioane de tone (36% din total), și au continuat să crească în 2024, în ciuda intensificării utilizării dronelor, care însă nu au înlocuit folosirea proiectilelor de artilerie cu conținut ridicat de carbon, scrie Agerpres.

Reconstrucția clădirilor și infrastructurii avariate (62,2 milioane de tone, 27% din total) rămâne al doilea sector care a generat cel mai mult CO2 în cei trei ani de invazie, în ciuda faptului că a crescut într-un ritm mai lent în 2024, din moment ce liniile frontului au fost 'preponderent statice'.
Emisiile care au crescut cel mai puternic în ultimul an au fost cele de la incendiile forestiere asociate conflictului, care reprezintă al treilea sector care emite cel mai mult CO2, cu 48,7 milioane de tone din 2022, 21% din total.
Raportul evidențiază că aceste incendii au fost deosebit de devastatoare în 2024, cele mai multe situate în interiorul sau în apropierea liniilor frontului sau în zonele de frontieră.
Luptele, combinate cu seceta 'intensă' din cea mai mare parte a Ucrainei - 'probabil cauzată de încălzirea globală' - au determinat ca zona afectată de incendiile forestiere cauzate de conflict să crească cu 113%, comparativ cu media anuală în primii doi ani de război.
'Deoarece este periculos pentru pompieri să opereze în zona de război, aceste incendii continuă să ardă necontrolat, crescând în dimensiune și intensitate', se menționează în raport, care insistă că 2024 'se evidențiază ca un exemplu îngrijorător al modului în care schimbările climatice și conflictele armate se întăresc reciproc, ducând la o încălzire globală mai mare'.
Alte sectoare care au emis CO2 asociate războiului, care a început la 24 februarie 2022, au fost atacurile asupra infrastructurii energetice (19 milioane de tone, 8% din total), companiile petroliere fiind afectate în special în 2024, și aviația civilă (14,4 milioane de tone, 6%), din cauza închiderii spațiului aerian, care necesită modificări și prelungirea traseelor.

Mai mult, mișcarea refugiaților ucraineni a generat 3,3 milioane de tone (2% din total) în acești trei ani, deși în 2024 a fost 'foarte mică'.
Studiul, susținut de guvernul ucrainean, atrage atenția că Federația Rusă 'ar trebui să fie făcută responsabilă pentru aceste emisii și pentru daunele climatice rezultate' și estimează 'costul social al carbonului' la peste 42 de miliarde de dolari.
Inițiativa de contabilizare a gazelor cu efect de seră de război este susținută de Fundația Europeană pentru Climă (ECF) și de guvernul suedez, printre altele.