Autoritățile ucrainene vor să modifice legislația în privința pregătirii militare a tinerilor, astfel încât bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani să urmeze un stagiu minim de șase luni, potrivit unui proiect de lege depus în Rada Supremă, relatează Agerpres.
Proiectul urmărește în mod special includerea studenților în programele de pregătire militară. Potrivit inițiativei, studenții pot efectua stagiile de practică la departamentele militare ale universităților.
De asemenea, actul normativ, inițiat de Statul Major al Apărării, are în vedere introducerea unor "contracte motivaționale" pentru bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, pentru a-i încuraja să se alăture voluntar Forțelor Armate ale Ucrainei. Contractele pot deveni o alternativă la mobilizarea generală pentru tinerii care nu au împlinit încă vârsta oficială de mobilizare.
Inițiativa stârnește controverse în rândul militarilor care au luat parte la războiul declanșat de Federația Rusă. Militarul Adrian Medvedi, de etnie română, care a participat activ la acest război, luptând în prima linie, consideră că tinerii de 18 ani nu sunt pregătiți psihic pentru a fi înrolați.
"Dacă va exista o astfel de lege, eu personal sunt împotriva ei, pentru că tinerii nu sunt pregătiți psihologic și urmările, traumele pe care le vor primi acolo vor fi foarte tragice atunci când se vor întoarce la vatră. În plus, e vorba și de lipsa de experiență. La 18 ani, ei încă sunt copii", a declarat, pentru Agerpres, Medvedi.
În baza "contractului motivațional", tinerii ar urma să primească aproximativ 500.000 de grivne la începutul serviciului militar.