Peste 71 de milioane de turiști străini au vizitat Spania în 2022 iar perioada de timp și sumele cheltuite în țară au fost mai mari decât înaintea pandemiei de COVID-19, a declarat ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto, transmite Reuters.
Cu toate acestea, numărul total de turiști străini a fost mai mic decât în 2019, când un număr record de 83,5 milioane de turiști străini au vizitat Spania, potrivit cifrelor Institutului Național de Statistică (INE).
Reyes Maroto a adăugat că a crescut durata medie a unui sejur turistic, până la aproape opt zile, ceea ce reflectă eforturile Guvernului de la Madrid de a face tranziția spre un model de turism mai sustenabil și digital, cu ajutorul fondurilor europene. În total, turiștii străini au cheltuit anul trecut 87 de miliarde de euro în Spania, a adăugat Reyes Maroto.
Turismul este un sector strategic pentru Spania, a doua destinație mondială după Franța, în condițiile în care este responsabil pentru aproximativ 12% din Produsul Intern Brut, scrie Agerpres.
În 2021, Spania a fost vizitată de 31 milioane de turiști străini, odată cu relaxarea restricțiilor impuse în pandemie, când țara a fost vizitată de doar 19 milioane de turiști străini, un număr fără precedent după 1969, conform datelor INE.
"2023 va fi un nou an extraordinar, în pofida contextului războiului și incertitudinilor legate de inflație și costul energiei", a estimat Reyes Maroto.
Amatorii de vacanțe preferă plajele însorite ale Spaniei în timp ce orașe la modă precum Barcelona și Madrid rămân populare în rândul amatorilor de city break-uri.