Cel puțin șase persoane ar fi murit, iar alte nouă, dintre care patru în stare critică, primesc îngrijiri medicale, după ce un submarin turistic cu circa 40 de turiști la bord s-a scufundat în largul coastei stațiunii egiptene Hurghada de la Marea Roșie, au declarat surse locale pentru BBC.
Alte 29 de persoane au fost salvate. Răniții, inclusiv patru în stare critică, au fost transferați la spitalele din apropiere, scrie News.ro.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Direcția de Securitate a Mării Roșii a primit un raport privind scufundarea submarinului turistic, care ar fi avut loc în apropierea portului, în fața portului de agrement al unui „hotel celebru” care nu a fost numit în presa locală.
21 de ambulanțe ar fi fost trimise la locul accidentului și au transportat răniții la spitalele locale, potrivit presei locale.
Cei 44 de pasageri de la bord, „de naționalități diferite”, plecaseră într-o excursie pe mare pentru a vedea recifele de corali și peștii tropicali.
Nava, care se numește „Sindbad”, se poate scufunda la adâncimi de până la 72 de picioare (21 de metri).
Sindbad organiza excursii turistice în zona Hurghada de mai mulți ani. Compania respectivă spune că deține două dintre cele doar „14 submarine reale de agrement” din lume. Compania mai spune că permite turiștilor să călătorească până la 25 de metri adâncime în mare pentru a explora „500 de metri de recif de corali și populația sa marină”. Site-ul web al Sindbad Submarines precizează că are 44 de locuri pentru pasageri, două locuri pentru piloți și „o fereastră de vizionare rotundă de dimensiuni considerabile pentru fiecare pasager”.

Acesta nu este primul incident în care sunt implicate ambarcațiuni turistice în Hurghada, menționează BBC. În noiembrie, o ambarcațiune turistică numită Sea Story s-a scufundat, bilanțul fiind de 11 morți și dispăruți - inclusiv un cuplu britanic - și 35 de supraviețuitori. La momentul respectiv, autoritățile egiptene au atribuit dezastrul unui val uriaș de până la 4 metri, dar BBC a vorbit cu supraviețuitorii care au declarat că au existat probleme de siguranță. Anchetatorii britanici au declarat luna trecută că, în ultimii cinci ani, în zonă au avut loc 16 incidente în care au fost implicate nave, dintre care unele s-au soldat cu decese.