Destinații Vizionare, conferința de management și marketing de destinație, a reunit la prima ediție peste 150 de specialiști și lideri de comunități din întreaga țară.
Organizat la Brașov de Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Destinația Anului, evenimentul a avut ca scop creșterea competențelor de management și promovare de destinație în special în domeniul public și punerea bazelor unei comunităti de experți, practicieni și lideri care să construiască și să administreze branduri de destinații puternice.
Cei peste 30 de vorbitori din țară și din străinătate au susținut atât sesiuni tehnice - masterclass de marketing de destinatie aplicat, creare de continut digital relevant pentru destinatie, prezentarea unor instrumente de măsurare a progresului orașelor, cât și paneluri cu focus pe ORGANIZAȚIILE DE MANAGEMENT DE DESTINAȚIE (OMD), structuri actualmente în proces de constituire în mai multe zone din România.
Invitatul special al conferinței a fost Robert Govers, Președintele International Place Branding Association și autor al cunoscutei cărți ”Imaginative communities: admired cities, regions, countries”, care a vorbit despre importanța dezvoltării întregului eco-sistem al unei destinatii și nu numai pe crearea unei campanii de logo și slogan de promovare. O doză în plus de inspirație a venit din partea lui Charlie Ottley, cunoscutul journalist britanic, prezent pe scenă cu noua sa campanie de promovare a României pe postul de televiziune BBC.
”Avem mare nevoie să creștem o comunitate de specialiști și lideri care să construiască branduri solide pentru localitățile din România și cred că la această primă ediție a Destinații Vizionare, prin exemple de succes, inspirație și know-how concret, am reușit să dăm startul acestei comunități.”, a declarat Felix Tătaru, Președinte Institutul pentru Orașe Vizionare.
”Turismul românesc reprezintă sub 4% din PIB și are un potențial mare de creștere, ceea ce ar trebui să aducă mai multă prosperitate în special în comunitățile-destinație - nu doar jucătorilor din industria de turism, ci și unor industrii conexe. Se vorbește foarte puțin de faptul că turismul contribuie în mod esențial la reputația unei zone, dincolo de aspectul turistic. Felul în care un vizitator se simte, în care interacționează cu locuitorii, calitatea serviciilor și a infrastructurii, compun la final atractivitatea unui loc nu doar ca destinație turistică, dar și ca destinație de investiții, de locuit sau de studii, sau ca exportator de produse, de servicii și de cultură. Destinațiile vizionare sunt cele care au înțeles acest lucru și care implementează strategii prin care turismul este integrat într-un tot unitar de “place branding”, prin care se dezvoltă branduri puternice și sustenabile ale locului, pentru toate publicurile importante pentru localitate și acesta.”, a spus Mihai Bârsan, Marketing Advisor și dezvoltator al competiției Destinația Anului, co-organizator al conferinței.
Vă prezentăm mai jos câteva dintre concluziile conferinței:
1. FOCUS PE ANALIZA ȘI MĂSURAREA DATELOR: ORAȘELE ȘI DESTINAȚIILE AU NEVOIE DE DATE
Pentru a crește competitivitatea și pentru o dezvoltare sustenabilă, destinațiile din România au nevoie de acces constant la date. În acest context, Institutul pentru Orașe Vizionare a anunțat în cadrul conferinței, Indexul Orașelor Vizionare, un instrument de măsurare constantă a progresului orașelor, structurat pe trei parametri: performanță, atractivitate și capacitate vizionară.
Primele rezultate ale acestui Index, legate de dimensiunea de performanță a orașelor, vor fi publicate în primăvara anului 2023; Indexul de atractivitate, în toamna anului 2023, iar Indexul de Capacitate Vizionară, o premieră în lume, va fi lansat în 2024, în urma unor consultări cu cercetători din zona de sociologie, urbanism, împreunî cu care se va defini această capacitate vizionară.
De asemenea, tot în cadrul conferinței, DESTINAȚIA ANULUI, singura competiție de turism intern din România, a anunțat că ediția din 2023 va aduce în premieră un studiu sociologic cu 3000 de respondenți, care va reprezenta cea mai vastă cercetare pentru turismul intern din ultimii 10 ani. Datele colectate în urma acestui studiu sunt extrem de valoroase pentru destinațiile car vor să își facă o strategie profesionistă de marketing, dar vor fi utilizate și în completarea votului utilizatorilor www.destinatiaanului.ro și al experților din juriu pentru a determina clasamentul. Destinația Anului este o platformă integrată de comunicare pentru susținerea comunităților locale, pentru creșterea atractivității acestora pe mai multe paliere și a facilita crearea unor branduri turistice puternice.
2. COLABORAREA AUTORITĂȚILOR PUBLICE LOCALE CU ACTORII PRIVAȚI, BAZATA PE ÎNCREDERE, ESTE OBLIGATORIE PENTRU CONSTITUIREA ȘI FUNCȚIONAREA UNEI ORGANIZAȚII DE MANAGEMENT DE DESTINAȚIE DE SUCCES
Nevoia de parteneriat solid și bazat pe încredere între actorii care constituie o destinație: administrații publice, companii private și societatea civilă a fost leitmotivul discuțiilor din conferință. Reprezentantul OMD Mangalia, Mihaela Neagu și cel al Asociației Județene de Turism Sibiu, Alin Chipăilă, au descris care fost procesul prin care au reușit să obțină această colaborare în organizațiile lor, după ani de la înființare.
De asemenea, a fost subliniată nevoia de colaborare și între asociațiile și organizațiile de management și promovare a destinațiilor de la nivel național, pentru a fi competitive pe plan internațional. ”Sibiul nu este în competiție cu Brașovul sau cu Alba-Iulia, ci cu destinații internaționale. Sibiul cu Brașovul și cu Alba-Iulia au nevoie să lucreze împreună pentru a-și crește atractivitatea în fața acestor destinații internaționale.”, a spus Alin Chipăilă, Președinte al Asociației Județene de Turism Sibiu
.
3. DESTINAȚIA NU ESTE NUMAI PENTRU TURIȘTI, EA SE CONSTRUIEȘTE ÎN PRIMUL RÂND DE LA LOCUITORI
Majoritatea vorbitorilor au subliniat că o destinație turistică se construiește pornind de la locuitorii care trebuie să o reprezinte, să ofere servicii și să o promoveze. Un brand puternic de destinație se creează consultând și implicând în primul rând comunitatea locală.
”Primul client al Iașului este cel care rămâne acolo.”, a punctat importanța locuitorilor Dora Morhan, Membru Fondator ”Destination Iasi”, Asociația de Management al Destinației Turistice Iași și al Regiunii Moldova.
Managementul destinației înseamnă astfel nu numai creșterea numărului de turiști, ci mai ales dezvoltarea sustenabilă a turismului. Flavia Boghiu, Viceprimar al Municipiului Brașov, a vorbit și ea despre despre fenomenul de turism excesiv la Brașov, care îi face pe locuitori să nu se mai bucure de propriul oraș și pe care autoritățile locale își doresc să îl convertească în turism sustenabil.
4. DESTINAȚIILE PUTERNICE AU BRANDURI PUTERNICE: LOGO-UL NU FACE ORAȘUL. LOCUL FACE LOGO-UL FAIMOS
Invitatul special al conferinței, Robert Govers, Președintele International Place Branding Association și autor al cunoscutei cărți ”Imaginative communities: admired cities, regions, countries”, a vorbit despre brandingul de destinație, care, în opinia sa, trebuie să ia în calcul comunitatea locală ca un întreg, trebuie să exprime identitatea comună și misiunea acestei comunități, să se facă prin implicarea locuitorilor, dar cu leadership din partea autorităților. La final, comunicarea trebuie să aibă la bază în primul rând acțiuni puternice, care să vorbească de la sine și apoi logo, video-uri și sloganuri.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum