„Ne așteptăm ca turismul și comerțul dintre Grecia și Bulgaria să crească exponențial”, a declarat Savvas Karafilidis, președintele Camerei de Comerț și Industrie bulgaro-greacă, în timpul unui eveniment ce a avut loc la Sofia. La întâlnirea ce se contura să se transforme într-o tradiție anuală, reprezentanți ai mediului de afaceri grec și ai politicii grecești au salutat admiterea Bulgariei în Schengen, potrivit Rador Radio România.
Potrivit ambasadorului grec la Sofia, Alexios Liberopoulos, cooperarea dintre cele două se va aprofunda, după ce Bulgaria a devenit parte a spațiului Schengen. Liberopoulos a subliniat că Grecia este al treilea cel mai mare investitor în Bulgaria (după Austria și Țările de Jos), citând date care arată că, în ultimii ani, valoarea totală a investițiilor depășește 3,5 miliarde de euro. „Acest lucru demonstrează încrederea investitorilor greci”, este convins ambasadorul Liberopoulos.
O declarație printr-o conexiune video a făcut și ministrul Dezvoltării din Grecia, Panagiotis Theodorikakos, care și-a exprimat intenția de a se întâlni cu omologii săi bulgari în lunile următoare. „Avem nevoie de noi acorduri comerciale”, a spus el, menționând energia, economia, turismul și inteligența artificială ca potențiale domenii de cooperare.
Pentru perioada ianuarie-octombrie, exporturile de bunuri și servicii bulgare către Grecia au depășit 1,8 miliarde de euro față de aproximativ 2 miliarde euro pentru aceeași perioadă din 2023, arată datele Băncii Naționale a Bulgariei (BNB). În același timp, Bulgaria importă bunuri și servicii în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de euro din ianuarie până în octombrie anul trecut, față de 1,5 miliarde de leva în anul precedent.
Turismul SPA va atrage mai mulți greci în Bulgaria
Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, Țvetan Simeonov, cu toate că mai mulți bulgari merg în vacanță în Grecia decât invers, Bulgaria are cu ce să atraga mai multi turiști greci și acesta este turismul SPA. „Bulgaria este a doua în Europa ca număr de izvoare minerale (după Islanda)”, a subliniat Simeonov.
Peste 1,8 milioane de bulgarii au vizitat Grecia în 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Pentru bulgari, Grecia este cea mai vizitată destinație din UE. Și Bulgaria a fost vizitată de aproximativ 1,1 milioane de cetățeni greci. Ei sunt pe locul doi ca număr de vizite în Bulgaria, după români (circa 2,1 milioane de persoane au intrat în Bulgaria în 2023).