Schneider Electric, unul dintre cei mai mari jucători din piața serviciilor și echipamentelor pentru industria energetică, îl numește pe Ionuț Farcaș în funcția de Președinte al Zonei Europa Centrală și de Est.
Ionuț Farcaș s-a alăturat echipei Schneider Electric în 2014, ocupând poziția de Vicepreședinte al Diviziei de Energie în România, aducând cu el experiență valoroasă în același sector atât din România, cât și din alte țări europene. De atunci, a ocupat mai multe funcții de conducere, inclusiv cea de Country General Manager pentru Bulgaria, Albania, Macedonia de Nord și Kosovo, iar ulterior ca Senior Vice President pentru divizia Power Products, responsabilă pentru Europa și piețele internaționale.
Anul trecut Schneider Electric a început construirea celei de-a doua fabrici de înaltă tehnologie în Bulgaria, pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, în regiunea Plovdiv.