Paștele este o sărbătoare a revenirii la gusturile autentice și la mesele în familie. Din meniul tradițional nu lipsesc mielul, drobul, sarmalele, pasca sau cozonacul – iar vinul potrivit transformă totul într-o experiență completă. Am întrebat șapte dintre cei mai apreciați cunoscători de vin din România ce aleg ei să pună în pahar la masa de Paște.
Răspunsurile sunt savuroase, echilibrate și, în unele cazuri, surprinzătoare. Poți găsi lista completă a vinurilor aici.
Pentru drob de miel
Drobul, cu textura sa verde, cere un vin care să-i păstreze prospețimea. Casa Rotarescu Val Vârtej Rosé 2024, recomandat de Răzvan Avram, este o alegere florală și proaspătă, ideală pentru acest început de festin. Răzvan Jurca merge pe Villa Vinea Fetească Regală Premium 2023 sau Villa Wolf Gewurztraminer 2024 – ambele luminoase și cu note florale, iar pentru cei care vor ceva mai festiv, sugerează un Spumant Metoda Tradițională 2022.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Marius Cristian propune o abordare mai nonconformistă: Avincis Orange 2022 – un vin de caracter, cu structură, care poate pune drobul într-o lumină nouă. În aceeași notă efervescentă, Valentin Ceafalău alege Cava Castell d’Or Imperial Brut Reserva, iar Diana Pavelescu propune un alt spumant – Avincis Spumant Brut 2020, cu aciditate ideală pentru ierburile din drob. Mihai Oprea recomandă două stiluri diferite: Luscan 2021, un rosé aromat și prietenos, și Barista Pinotage 2022, mai îndrăzneț și condimentat, pentru un contrast interesant.
Pentru friptura de miel
Pentru carnea suculentă și aromată de miel, vinurile trebuie să aibă forță, taninuri elegante și profunzime. Avincis Negru de Drăgășani 2020 (Răzvan Avram) este intens, cu note de fructe roșii și o structură fină. Barista Pinotage 2022, preferat de Răzvan Jurca, aduce arome de cafea și fructe negre, în timp ce Prince Soare 2017 și Smerenie 2021 completează lista cu accente mai meditative.

Trumpeter Syrah 2022, recomandat de Valentin Ceafalău, impresionează prin plinătate și condimente, în timp ce Kendall Jackson Chardonnay 2020, deși un alb, are complexitatea necesară pentru o friptură mai aromată. Diana Pavelescu rămâne fidelă unui clasic de colecție: Soare 2019 de la Vinarte – Cabernet Sauvignon structurat și expresiv. Iar Mihai Oprea propune două opțiuni excelente: Torracina Nero d’Avola 2021, cu caracter fructat și pământiu, sau Prince Mircea Negru de Drăgășani 2022, un simbol al terroir-ului românesc, ales și de Radu Rizea.
Pentru friptura de pui sau curcan
Carnea albă, mai delicată, cere vinuri care să aducă prospețime și echilibru. Villa Vinea Kerner Premium 2023, recomandat de Răzvan Avram, este alb, aromatic, cu aciditate sprintenă. Răzvan Jurca preferă Migala Cuvee 25 Rosé 2023, un rosé elegant, dar și Prince Mircea Cuvee D’Excellence 2022 sau un spumant jucăuș – Caii de la Letea Băbească Neagră 2024.

Marius Cristian alege clasicul Moulin de Gassac Chardonnay 2023 – expresiv, floral, cu mineralitate discretă. Tot un alb, Timo Vermentino 2024, este sugestia lui Valentin Ceafalău – citric, floral și perfect pentru pui. Diana Pavelescu propune Origin Fetească Albă 2022, elegant și discret. Mihai Oprea optează pentru 1000 de Chipuri Chardonnay 2024, proaspăt și echilibrat.
Pentru sarmale
Pentru sarmalele tradiționale, cu umplutură condimentată și gust acrișor, vinul trebuie să aibă suficient corp și aromă. Răzvan Avram recomandă IE de Fintești Shiraz 2019 – un vin rotund, ușor picant. Răzvan Jurca alege Crâmpoșie Pelerin 2024, care se adaptează minunat diferitelor rețete de sarmale, dar și Dealu’ Negru by Jelna Tria 2023.

Valentin Ceafalău recomandă Capo Zafferano Rosso Appassimento 2023 – cu fructe coapte și condimente dulci. Diana Pavelescu oferă un contrast interesant cu Epiphanie 2019 – Fetească Neagră cu forță și rotunjime. Mihai Oprea completează cu Migala Cuvée 25 Rosé 2023 și Villa Vinea Cuvée Celest Rosé 2021 – ambele roséuri echilibrate care reușesc să domolească intensitatea gustului.
Pentru cozonac și pască
Finalul mesei de Paște cere vinuri dulci, prietenoase și expresive. Dealu Negru Muscat Ottonel Reserva 2023 (Răzvan Avram) este catifelat și parfumat, în ton cu deserturile. Capitel Fontana Recioto 2011, ales de Răzvan Jurca, este un roșu dulce, intens, pentru un final cu fast. El mai adaugă și Vox Dei Tămâioasa Românească Dulce 2022 sau Rose Busuioaca de Bohotin 2023 – delicate și florale.

Diana Pavelescu mizează pe Juan Gil Silver Label 2021 – Monastrell rotund, cu note dulci și alcool generos. Mihai Oprea propune două variante perfecte: Spumant Metodă Tradițională 2022, pentru o prospețime acidulată care echilibrează dulceața cozonacului, și Artisan White 2023 – prietenos, cu note fructate și farmec contemporan.
Alege vinurile potrivite de Paște
De Paște, la Unvinpezi.ro, vinurile nu sunt doar bune, ci și mai accesibile: ai reduceri de până la 43% la peste 220 de etichete premium, selecționate de experții site-ului. Dacă ești membru în Club, primești extra 10% reducere și livrare gratuită.
Nu rata Pachetele Cadou pentru Paște – combinații elegante, cu vinuri alese și ambalaje speciale, perfecte pentru a le dărui celor dragi (sau chiar ție!).
Unvinpezi.ro este un proiect lansat în 2012, cu un concept unic pe piața vinurilor din România: promovarea vinurilor premium, atent selecționate, printr-o ofertă zilnică limitată. Anual, o echipă de 16 experți degustă și evaluează peste 500 de etichete, iar doar cele mai valoroase ajung în selecția disponibilă pe site. De la o singură etichetă de vin pe zi, platforma a evoluat într-o destinație de referință pentru iubitorii de vin, oferind astăzi o gamă variată de vinuri premium, la prețuri competitive.
Intră pe www.unvinpezi.ro și alege ce bei de Paște. Experții au vorbit. Acum e rândul tău!
Material susținut de Unvinpezi.ro