Grupul REHAU, producător german în soluții pe bază de polimeri în sectoarele construcțiilor, auto și industrial, anunță numirea lui Paul Chipriean în funcția de Country Manager pentru România, în timp ce Alexandru Oprea va ocupa o nouă poziție strategică la nivel regional. În paralel, Paul Chipriean va ocupa și funcția de Director al REHAU Window Solutions, la conducerea căreia se află încă din ianuarie 2019.
Alexandru Oprea va ocupa funcția de Head of Market Area South&Eastern Europe în cadrul diviziei Building Solutions pentru mai multe piețe din Spațiul Economic European, cât și din Turcia și regiunea Orientului Mijlociu, prelunând astfel responsabilități extinse în cadrul Building Solutions Sales Management EMEA.
Paul Chipriean are o experiență de peste 20 de ani pe piața materialelor de construcții și s-a alăturat echipei REHAU în 2019 în calitate de Director al diviziei Window Solutions. Acesta a absolvit în 2004 Facultatea de Inginerie Civilă din cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași, iar în 2024 a absolvit programul EMBA la WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri WU din Viena.
De 21 de ani în cadrul REHAU, Alexandru Oprea și-a început parcursul profesional în companie în anul 2004, la scurt timp după terminarea studiilor la Universitatea Tehnică de Construcții București. În 2010 a preluat poziția de Director de vânzări București și Bacău pentru divizia Instalații a REHAU România și a avansat rapid la poziția de Director național de vânzări a întregii divizii în 2011, iar în anul 2015 a preluat responsabilitățile diviziei și pentru REHAU Bulgaria. În perioada 2021 – 2024 a ocupat funcția de Country Manager REHAU România și de Head of Sales and Marketing Sud Estul Europei (SEE) în cadrul diviziei Building Solutions.
Grupul REHAU generează vânzări anuale de peste patru miliarde de euro cu soluții bazate pe polimeri. Acesta reunește REHAU Industries cu Meraxis, New Ventures, RAUMEDIC și REHAU Automotive.
REHAU Industries este o companie independentă și combină diviziile Building Solutions, Window Solutions, Furniture Solutions și Industrial Solutions.
În grupul REHAU lucreză peste 12.000 de angajați, în peste 150 de locații din întreaga lume, într-un efort comun pentru a îmbunătăți viața clienților, prin utilizarea de tehnologii inovatoare și durabile pentru sectoarele construcțiilor, ferestrelor, mobilierului și industriei.