Purcari are 4 ținte de achiziții. Perspectivele de realizare și viziunea companiei legată de extinderea prin tranzacții

Purcari are 4 ținte de achiziții. Perspectivele de realizare și viziunea companiei legată de extinderea prin tranzacții
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris astăzi, 07:00

Listată în anul 2018 la cota Bursei de Valori București, Purcari are ținta de a-și dubla câștigul pretaxare EBITDA peste reperul de 200 milioane de lei prin creștere organică, însă în vizor sunt și terțe crame din regiune. Pentru România, strategia este de a achiziționa vii de calitate deja plantate.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Purcari Wineries (WINE) vizează expansiunea geografică prin fuziuni și achiziții, discuții concrete fiind purtate chiar în actuala etapă cu 4 companii. Este vorba despre 2 ținte internaționale și 2 companii din România, spune CEO-ul adjunct Alex Filip, care de la începutul anului viitor va prelua șefia executivă de la Victor Bostan, care-și leagă numele de dezvoltarea până la nivel regional a Purcari.

Urmărește-ne și pe Google News

„Ne uităm să ne extindem în noi piețe prin fuziuni și achiziții”, spune Filip, afirmând că, în general, demrsurile sunt făcute activ, compania uitându-se după firme care pot oferi potențial pentru evoluția ulterioară. „Nu e un subiect pe care să-l abordăm reactiv.”

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Visual Fan, cu clienți majori la divizia solară, își ameliorează profitabilitatea CITEȘTE ȘI Visual Fan, cu clienți majori la divizia solară, își ameliorează profitabilitatea

Nu este ceva care ar urma să se materializeze în acest an financiar. În unele cazuri nici nu este vorba despre atingerea stadiului unei negocieri exclusive. Este un proces competitiv, în care sunt mai multe companii care vizează achiziție. În general, acest lucru transpare atunci când firma care este ținta achiziției deja a angajat un consultant în tranzacție.

Ulterior, urmează o procedură paralelă de due-dilligence a companiilor, care, de asemenea, ia timp. „Procesul se poate dilata foarte mult”, spune Filip, care înainte de a veni la Purcari a câștigat o experiență relevantă la consultantul McKinsey.

Agroland își majorează profitul net semestrial. Plan fixat - o rețea de peste 250 magazine CITEȘTE ȘI Agroland își majorează profitul net semestrial. Plan fixat - o rețea de peste 250 magazine

În prezent, nu sunt planuri directe pentru majorare de capital cu aport în numerar sau pentru emisiuni de obligațiuni care să asigure finanțare pentru astfel de tranzacții. În structura actuală de îndatorare, în care raportul este de 1,3 -1,35 ori între datorii și EBITDA, există spațiu de îndatorare.

Apelul la finanțarea din piață depinde dacă vor un exit total sau doresc să rămână acționari minoritari, dar și de disponibilitatea vânzătorilor de a accepta tranzacții complexe, în care să primească la schimb acțiuni Purcari, care la BVB se tranzacționează încă din anul 2018.

Grup Șerban Holding – profit net aproape dublu la S1 CITEȘTE ȘI Grup Șerban Holding – profit net aproape dublu la S1

Pentru România, strategia este de a cumpăra vii deja plantate cu viță nobilă. Strategia de dezvoltare până în anul bicentenar 2027 include fuziuni și achiziții, dar creșterea prevăzută în planul de afaceri ia în calcul exclusiv dezvoltarea orgnaică, orice evetuală tranzacție urmând să adauge business-ului.

Purcari Wineries vizează obținerea unor venituri de 580-630 milioane lei, în funcție de scenarii, în anul 2027, acestea fiind cu 70% mai mari decât cele de 370 milioane lei preconizate pentru anul în curs.

Profitul brut ar urma să crească de 2,1 ori, la 280-320 milioane lei, de la 154 milioane lei, iar câștigul pretaxare EBITDA ar trebui să se majoreze de 2,3 ori, la 210-230 milioane lei, de la 101 milioane lei. Atunci, profitul net ar urma să se dubleze, la 120-130 milioane lei, de la 64 milioane lei, care este, de asemenea, dublu față de cel de 29 milioane lei din an ul 2017, premergător listării.

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari wineries
bvb
bursa