CEO-ul Apple Tim Cook va dona și el, la fel ca alți șefi ai marilor companii americane de tehnologie, comitetului de inaugurare al președintelui ales Donald Trump.
Întocmai șefilor de la Meta, OpenAI, Amazon, Toyota, Ford, Uber și GM, printre alții, Tim Cook va dona la inaugurarea noului președinte american un milion de dolari.
Anunțul vine la câte săptămâni după ce Jeff Bezos de la Amazon, Sam Altman de la OpenAI și Mark Zuckerberg de la Meta și-au făcut cunoscute intențiile similare.
CITEȘTE ȘI Modemurile Apple vor fi implementate și pe laptopurile companieiÎn primul mandat al lui Donald Trump, șefii companiilor de tehnologie nu au avut cea mai bună relație cu acesta, după ce în campanie au sprijin candidatul democrat.
Singurul care a reușit să-și construiască o relație cu Trump, conform surselor citate de presa americană, a fost Tim Cook, care a pus interesele companiei pe care o conduce înaintea propriilor principii.
Cu lecția învățată, acum șefii marilor companii americane de tehnologie se înghesuie să câștige favoarea noii administrații.