Compania Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a anunțat marți că oprește definitiv producția modelului Galaxy Note 7, din cauza unor noi probleme de calitate, a declarat o sursă apropiată dosarului, citată de New York Times.
Într-o declarație depusă la Bursa de la Seul marți seară, Samsung a anunțat că a luat „decizia finală” de a opri producția. Acest lucru înseamnă că grupul nu va mai produce sau vinde modelul, scrie News.ro.
Anterior marți, gigantul a anunțat în mod oficial retragerea de la comercializare a smartphone-ului Galaxy Note 7 și suspendarea producției pentru același model controversat, după ce a doua variantă a prezentat același risc de a lua foc în timpul încărcării bateriei.
Compania le-a recomandat consumatorilor, care dețin smartphone-urile originale sau a doua variantă, înlocuită, a modelului, să le închidă imediat, să le returneze și să ceară rambursarea banilor sau schimbarea cu un alt model produs de gigantul sud-coreean.
CITEȘTE ȘI VIDEO Un angajat Burger King îndepărtează cu mănuși pentru cuptor un telefon Galaxy Note 7 fumegând. Samsung a anunțat suspendarea producțieiDe asemenea, autoritățile sud-coreene au precizat că au descoperit un nou defect de producție în ceea ce privește smarthphone-ul Samsung Galaxy Note 7. Comisia Statelor Unite pentru Siguranța Consumatorilor a anunțat că va continua investigația în ceea ce privește cele cinci incidente, în care un smartphone al companiei sud-coreene a izbucnit în flăcări sau s-a supraîncălzit, deși gigantul tehnologic a anunțat retragerea imediată de pe piață a modelului.