Meta Platforms, compania lui Mark Zuckerberg, care deține Facebook și Instagram, a anunțat că a ales trei noi directori în consiliul său de administrație, între care pe Dana White, CEO al Ultimate Fighting Championship (UFC) și un prieten apropiat al președintelui ales Donald Trump cu care a apărut pe scenă în seara revendicării alegerilor prezidențiale, relatează Reuters.
De asemenea, din Consiliul de Administrație al Meta vor mai face parte Charlie Songhurst, investitor și fost executiv Microsoft, și John Elkann, CEO al Exor, un holding controlat de familia Agnelli din Italia, cu interese în afaceri europene precum Ferrari și Christian Louboutin, scrie News.ro.
„Dana, John și Charlie vor adăuga o experiență profundă și o perspectivă care ne va ajuta să abordăm oportunitățile masive care ne așteaptă odată cu inteligența artificială, wearables (dispozitive inteligente portabile - n.r.) și viitorul conexiunii umane”, a declarat Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta.
Trump are o relație îndelungată cu Dana White, care a vorbit în sprijinul candidaturii sale la Convenția Națională Republicană din iulie, și anterior la convențiile din 2016 și 2020.
Zuckerberg, la fel, a dezvoltat o relație cu White în ultimii ani, ca un entuziast al artelor marțiale mixte și luptător amator.
Într-unul dintre primele lor schimburi de replici publice, Zuckerberg i-a mulțumit lui White într-o postare pe Instagram în 2022 pentru că l-a invitat să asiste la un meci UFC, în timp ce UFC a postat online o fotografie cu cei doi îmbrățișându-se în fața cuștii „Octagon” în care au loc luptele.
Elkann este, de asemenea, președinte executiv al Stellantis NV și Ferrari și președinte al fundației non-profit Agnelli, care se concentrează pe educație.
CITEȘTE ȘI Indonezia a aderat la BRICS ca membru deplinSonghurst a făcut parte dintr-un grup consultativ privind inteligența artificială format din patru membri, pe care Meta l-a convocat în luna mai pentru a oferi îndrumări cu privire la „oportunitățile strategice” în legătură cu foaia de parcurs a companiei.
Zuckerberg a poziționat Meta pentru o potențială a doua președinție Trump, exprimându-și regretul pentru deciziile anterioare privind conținutul, când Trump a fost interzis, o măsură care nu a fost populară printre conservatori, și lăudând răspunsul lui Trump la tentativa de asasinat din campania electorală.
Săptămâna trecută, compania l-a promovat pe Joel Kaplan, un executiv republican proeminent în domeniul politicii, în funcția de șef al departamentului de afaceri globale.
De asemenea, Meta a donat 1 milion de dolari fondului inaugural al lui Trump, ceea ce reprezintă o abatere de la practicile sale anterioare.